Despre mine

Salut, sunt un „călător” asemeni tuturor. Cred că viața este o călătorie, în care întâlnim oportunități spre a descoperi cine suntem cu adevărat. Evenimentele și persoanele pe care le întâlnim în călătoria noastră, sunt aceste oportunități. Dacă le recunoaștem și învățăm, mergem mai departe și trăim alte experiențe, până în momentul când vom atinge desăvârșirea. Eu nu am un suflet, ci sunt un suflet ce are un corp. Acest corp îmi este mijlocul prin care eu pot experimenta viața. În acest corp eu mă numesc Ionuț și   m-am născut în dulcele târg Iași în anul 1979. Sunt suma strămoșilor mei, sunt suma experiențelor din viața mea, sunt tot ce am învățat de la toți cei pe care i-am întâlnit în viața mea. Sunt un suflet ce are încă de învățat, am de toate în mine, tot curcubeul, dar asta face ca la urma urmei, să existe doar un singur EU. Am pornit în această călătorie spre a afla cine sunt, spre a construi cea mai bună și aproape de adevăr al lui EU.

Articolele pe care le veți găsi aici sunt „impresii de călătorie”. Am simțit nevoia să fiu mai atent la ce se întâmplă în jurul meu și am observat că primesc „mesaje” aproape în fiecare zi. Articolele sunt reflecții și exprimarea în cuvinte a ceea ce înțeleg eu de la nivelul de acum din mesajele primite. Scriu în primul rând pentru mine, mă ajută să port o conversație cu mine, cu sursa mesajelor mele și uneori cu destinația anumitor mesaje.  Scriu însă  și din convingerea că a împărtăși înseamna a avea grijă. Nu știu dacă ceea ce scriu conține vreun mesaj pentru altcineva. Chiar vă rog să nu luați drept adevăr absolut ideile mele. Treceți prin filtrul inimii voastre și dacă rezonează bine, iar dacă aveți alte păreri, le aștept cu drag la comentarii. La fel iau și eu de la cei pe care îi întâlnesc în călătoria mea.

Vă promit să scriu doar atunci când simt că am cu adevărat ceva de spus, pentru că știu foarte bine, cuvintele au putere și pot ridica sau pot lovi ca un cuțit. De aceea, le voi folosi cu toată responsabilitatea de care sunt capabil.

Vă doresc lectură plăcută și să aveți la rândul vostru o „călătorie” interesantă.