Articole

Suntem creați cu intenție

50060730_228130544639971_9071708576900186112_nAm primit de curând această carte în dar. Am fost nevoit sa aștept până a ajuns în mâna mea. Știam de Gregg Braden din diverse filmulețe pe care le-am urmărit pe youtube. Este cunoscut că încearcă să creeze o punte între știință și spiritualitate. Dealtfel și în Suntem creați cu intenție, reușește același lucru. În această carte, Gregg Braden ne invită într-o călătorie dincolo de evoluționismul lui Darwin.

Citind această carte am descoperit că spre surpriza tuturor, descoperirile din ziua de azi, în loc să aducă mai multă claritate în ceea ce privește originea noastră, aduc mai mult mister, clătinând teoria lui Darwin.

Recunosc că sunt din ce în ce mai puțin dispus, spre deloc chiar, să cred că suntem rezultatul unei pure întâmplări.

Citind cartea aceasta nu veți afla răspunsul la întrebarea cine suntem noi, dar lasă o ușă deschisă pentru a porni pe calea aflării răspunsului. Deschide posibilitatea acelui: Și dacă nu mă trag dintr-o maimuță evoluată? Și dacă am fost creat cu intenție și cu scop și sunt mai mult decât o mașinărie biologică?

Teoria evoluției presupune supraviețuirea celui mai puternic și implicit susține competiția. Dar este sau nu benefică competiția? Mulți vor spune că prin competiție apare evoluția și progresul. Că în lipsa competiției dispare progresul… Poate că este adevărat. Dacă ne gândim la sport… în lipsa competiției ar dispărea divertismentul. Dar pe de altă parte, competiția și faptul că am fost crescuți în acest spirit, a făcut să existe competiție și între națiuni, religii, etc. și de aici războaie.

Să ne imaginăm o societate în care este promovată în primul rând cooperarea. Oare cum ar fi? Dacă ne uităm în natură, vom observa că cele mai prolifice sunt organizațiile care au la bază cooperarea și nu competiția, fie că este vorba de oameni, animale sau insecte.

Cea mai benefică formă de competiție, cred eu, este competiția cu tine însuți și nu cu ceilalți. A încerca mereu să îți depășești limitele spre a deveni în fiecare moment cea mai bună versiune a ta.

Spre aceste teme mi-a deschis uși această carte. Este ușor de citit, Gregg Braden reușind să găsească o cale de a comunica idei tehnice astfel încât să poată fi înțelese de către oricine are curiozitatea să își pună întrebări cu privire la cine suntem.

Dacă ați simțit vreodată că sunteți mai mult decât un sac de celule ce au ajuns să lucreze împreună din pură întâmplare, vă recomand să citiți această carte. Vă va deschide anumite uși spre a căuta răspunsuri la anumite întrebări pe care bănuiesc că le aveți.

Dacă sunteți întru-totul Darwinisti, vă recomand de asemenea această carte. Pentru că din opinii diferite, din contradicție constructivă apare progresul.

Pentru mine, această carte are o valoare în plus pentru că după cum v-am spus am primit-o cadou și în plus a venit direct de la worksop-ul lui Gregg Braden ținut la finalul lui 2018 la București. Ceea ce o face și mai valoroasă este  că are și autograful autorului. Și nu, nu mă refer la faptul că semnătura lui Gregg Braden îi dă această valoare. Ci timpul pe care tu l-ai oferit din viața ta pentru a obține acest autograf pentru mine. MULȚUMESC!!!

Ionuț MIHALACHE

100 de minute!

E mult? 100 de minute din viața voastră? Nu am să vi le cer pentru mine… deși, îmi va ajuta și mie dacă vă veți oferi vouă aceste 100 de minute!

Am înțeles de curând că, Atunci când iubești pe cineva, vei găsi mereu o soluție și nu o scuză! Așa că, dacă vă iubiți, dacă încă mai aveți la îndemână o fotografie de când ați fost ultima dată copii, priviți-o și veți găsi cu siguranță 100 de minute să vi le faceți cadou!

Am construit școli care să ne învețe să uităm, să ne învețe să trăim într-o lume a oamenilor mari. Nu e nici o problemă să crești… problema e că uităm… Am uitat în atâtea rânduri și am lăsat să treacă astfel pe lângă mine atâtea momente… În același timp, am fost copilăros în atâtea rânduri de când m-am făcut mare și mi s-a reproșat asta uneori… și am crezut că reproșurile erau îndreptățite… și m-am făcut și mai om mare, din păcate.

Cei care aveți copii, un iubit sau iubită, un soț  sau o soție sau poate doar un prieten care sunt mai copilăroși… nu-i judecați, da-ți măcar din când în când în mintea lor, a copiilor cum se spune. Sunt sigur că nu o să vă pară rău nici vouă și cu siguranță nu lor. 🙂

Și mai e ceva, din fericire îi avem pe Antoine de Saint-Exupéry, pe Ion Creangă, pe Emil Gîrleanu să ne amintească că în fiecare din noi, indiferent de vârstă există un copil, că pentru fiecare din noi există un ”mic prinț”, că fiecare din noi a avut la un moment dat ”o floare” de lângă care am plecat. Oricine se poate împiedica și rătăci pentru o vreme, dar asta nu înseamnă că este pierdut pentru totdeauna. Iar de ne amintim, atunci plecarea nu este altceva decât primul pas spre reîntoarcere.

Vă rog din suflet, oferiți-vă 100 de minute și vizionați filmul Micul Prinț. Îl veți găsi în link-ul de mai jos. Oferiți-i acestui film 100 de minute din viața voastră, veți primi înmiit înapoi.

https://ok.ru/video/298061728340

 

Resemnare?

61992492

Astăzi am reușit în sfârșit să văd  Moromeții 2. Filmul în sine e plăcut, aduce un alt fel de Moromete într-o interpretare tipic Mălăele, dar mai serios decât eram eu obișnuit cu actorul Mălăele. Merită văzut, nu am să povestesc istoria filmului, las site-urile de specialitate să facă asta. Nici nu am să fac o evaluare a filmului, las criticii de film să facă asta. Ce vreau să vă spun totuși, este că:

Mi-a amintit de Miorița…Am găsit un Ilie Moromete resemnat. Nu în fața morții, ci în fața noii lumi ce acapara România și anume: COMUNISMUL. Un altfel de ”moarte” cum s-a dovedit a fi mai târziu. Ce ne-a adus perioada Comunistă și perioada de imediat după și până acum? L-a făcut pe Moromete să ”(in)evolueze” …  în Celentano din Las Fierbinți.

E bine… e rău? Las pe fiecare să aprecieze. Sper doar că nu e o stare de fapt generală.

Am descoperit de asemenea cum acest ”Noi Vrem Pământ” al lui Coșbuc ne-a urmărit de-a lungul timpului. Îl găsim și în ION al lui Rebreanu, îl găsim și în Moromeții lui Preda… îl găsim chiar și în vremea noastră. Uitați-vă de curiozitate pe vreo statistică a numărului de procese în instanțe pe această temă. Câte familii și prietenii nu s-au dezbinat după 1990 pentru un petec de ordinul a câțiva metri pătrați de pământ de cele mai multe ori.

Rămân cu două întrebări pentru mine… dar și pentru voi?

De unde vine oare această sete de pământ a românilor?

Miorița… e o metaforă a resemnării în fața morții ce poate fi extinsă și ca o atitudine tipică a românului, resemnarea în fața sorții? Sau e defapt o metaforă a cunoașterii că moartea nu e altceva decât transformare, a ciclicității, a vieții ca și cerc de care vorbește Eliade?

Ionuț MIHALACHE

Un alt fel de: „Dacă dragoste nu e, nimic nu e!”

Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel | Capitolul 13

maria zugravu

1. De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător.
2. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.
3. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.
4. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.
5. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.
6. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.
7. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.
8. Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii – se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi;
9. Pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim.
10. Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa.
11. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului.
12. Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu.
13. Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.

Tabloul este pictat de Maria ZUGRAVU – 11 ani

Pentru voi, care de asemeni îl iubiţi pe Micul Prinţ

37964924_2084878488212250_3454730251039408128_nÎn seara aceasta am terminat de citit Micul Prinț pentru a …treia oară în viața mea. De fiecare dată o înțeleg altfel, sau înțeleg și altceva. Probabil că devin din ce în ce mai des… un ”om mare”. Este o carte pe care oricine ar trebui să o aibă în casă și să o citească din când în când.

La ce folos?

Pentru a ne aminti de unde am plecat… Pentru a ne aminti că am fost cândva copii și știam să privim cu inima. Pentru că așa suntem noi adulții, avem tendința să uităm, pentru că suntem atât de ocupați cu treburile ”serioase” de adulți.

38084979_2084878738212225_3495374157921648640_n

Am crezut că noi doi am cumpărat cartea ca pe un dar din acea librărie magică… Dar de fapt, magia a fost că de undeva de acolo, de pe o stea micuță ne-ai făcut tu un dar dându-ne gândul de a o cumpăra. Mi-ai făcut mie un dar, pentru că acum după ce am terminat-o de citit, pot să văd iar… Pot să văd copilul din mine dimineața în oglindă… Pot să văd iar o floare mică și unică, pe o planetă mică ce strălucește când privesc pe cerul negru ciuruit de stele. Și de acum înainte, de fiecare dată când vederea mi se va încețoșa de maturitate, voi avea la îndemână cartea… Până când vei învăța să citești singur, de fiecare dată când eu și cu mama o vom citi pentru tine,  o voi citi și pentru mine…

 

”Cum micul prinţ adormi, îl luai în braţe şi pornii din nou la drum.
Eram înduioşat. Mi se părea că port o gingaşă comoară. Mi se părea chiar că
niciodată pe pământ nu se aflase ceva mai gingaş. Mă uitam, în lumina lunii,
la fruntea-i palidă, la ochii lui închişi, îi priveam şuviţele de păr ce-i
tremurau în vânt şi mă gândeam: „Ceea ce văd eu aici nu e decât învelişul.
Lucrul cel mai preţios rămâne nevăzut…”
Cum un surâs uşor aluneca pe buzele-i întredeschise, m-am gândit:
„Ceea ce mă înduioşează atât de mult la acest prinţ adormit e credinţa lui
faţă de o floare, e icoana unei flori ce străluceşte înlăuntru-i, ca flacăra-ntr-o
lampă, chiar şi atunci când doarme… Şi bănuiam în el o gingăşie şi mai
mare. Trebuie să ocrotim cu grijă lămpile: orice adiere e în stare să le
stingă…

***

Totul, acolo, e învăluit într-o adâncă taină. Pentru voi, care de asemeni
îl iubiţi pe micul prinţ, ca şi pentru mine, nimic în univers nu mai rămâne
cum a fost, de vreme ce undeva, acolo, nu se ştie unde, o oaie, pe care n-o
cunoaştem, a mâncat, ori ba, un trandafir…
Uitaţi-vă la cer. Întrebaţi-vă: oare oaia a mâncat, ori ba, floarea? Şi
veţi vedea cum totul e altfel… Şi nimeni, dintre oamenii mari, nu va pricepe
niciodată că lucrul acesta e atât de preţios.

41913911_1126510937501367_9011069058929393664_n

Micul prinț – din fiecare din noi

Nu contează ce și cine este persoana pe care o iubești pentru cei din jur. Contează cine este pentru tine. Iubirea pe care o manifestăm  față de o persoană, o poate ridica dincolo de condiția ei. Cele mai de preț daruri pe care le poți oferi celui/celei pe care o iubești sunt spațiul de a fi autentic(ă) și timp din viața ta! De ce oare ne este atât de greu uneori să credem ce vede celălalt în noi? De ce ne e atât de greu să credem ce reprezentăm pentru celălalt? De ce lăsăm ochii să ne spună să nu dăm crezare inimii? Oare o fi așa cum am citit astăzi într-o postare? Că ”în secolul XXI, sexul e gratis iar dragostea costă, că acum aici, e mai grav să îți pierzi telefonul decât să îți pierzi valorile, că femeile se tem mai tare de o sarcină decât de HIV, că hainele decid valoarea unei persoane,  că bărbații își doresc doar relații fără obligații, că aici, acum dragostea e o joacă? Secolul XXI, aici supraviețuiești doar dacă joci cu rațiunea, și ești distrus dacă acționezi cu inima.” NU! Refuz să cred asta și aleg să păstrez Micul Prinț din mine… VIU!

”- Du-te să mai vezi o dată trandafirii. Vei descoperi că floarea ta nu
are-n lume seamăn. Întoarce-te apoi la mine, să-ţi iei rămas bun, iar eu îţi voi8 Martie
dărui o taină.
Micul prinţ se duse să mai vadă o dată trandafirii.
– Voi nu semănaţi întru nimic cu floarea mea, voi încă nu sunteţi
nimic, le spuse el. Pe voi nimeni nu v-a îmblânzit, precum nici voi n-aţi
îmblânzit pe nimeni. Sunteţi aşa cum era şi vulpea mea. Nu era decât o
vulpe, aidoma cu altele o sută de mii. Eu însă mi-am făcut din ea un prieten,
iar ea acum nu are în lume seamăn.
Şi florile se ruşinară.
– Sunteţi frumoase, dar sunteţi deşarte, le mai spuse el. Nimeni n-ar
avea de ce să moară pentru voi. Floarea mea, fireşte, un trecător de rând ar
crede că e asemeni vouă. Ea însă singură e mai de preţ decât voi toate
laolaltă, fiindcă pe ea am adăpostit-o sub clopotul de sticlă. Fiindcă pe ea am
ocrotit-o cu paravanul. Fiindcă pentru ea am ucis omizile (în afară doar de
câteva, pentru fluturi). Fiindcă pe ea am ascultat-o cum se plângea, ori cum
se lăuda, ori câteodată chiar şi cum tăcea.
Fiindcă ea e floarea mea.
Şi se duse înapoi la vulpe.
– Rămâi cu bine, zise el…
– Te du cu bine, zise vulpea. Iată care-i taina mea. E foarte simplă:
Limpede nu vezi decât cu inima. Ochii nu pot să pătrundă-n miezul
lucrurilor.
– Ochii nu pot să pătrundă-n miezul lucrurilor, spuse după dânsa micul
prinţ, ca să ţină minte.
– Numai timpul împărţit cu floarea ta face ca floarea ta să fie atât de
preţioasă.
– Numai timpul împărţit cu floarea mea… făcu micul prinţ, ca să ţină
minte.
– Oamenii au dat uitării adevărul acesta, zise vulpea. Tu însă nu
trebuie să-l uiţi. Devii răspunzător de-a pururi pentru ceea ce ai îmblânzit.
Tu eşti răspunzător de floarea ta.
– Eu sunt răspunzător de floarea mea… spuse după dânsa micul prinţ,
ca să ţină minte.”Micul Prinț

Mi-e dor să aștept… și să nu mai fie nevoie să plec vreodată!

Întâi te bucuri că ai luat bilet și parcă deja trebuie sa pleci mâine…
Apoi aștepți să vină ziua plecării și parcă zilele trec de doua ori mai greu
Apoi vine ziua plecării și aștepți să se termine ziua la muncă și parcă de fiecare dată atunci vine mai mult de lucru. Dar asta e bine pentru că timpul parcă trece mai repede.
Pleci cu 2 ore mai devreme pentru că …nu mai ai răbdare să ajungi.
Apoi aștepți în aeroport cele 2 ore… și nu știi cum să faci să grăbești timpul…
Apoi aștepți să adormi, pentru că în somn parcă timpul trece mai repede…
Apoi aștepți bagajul… și chiar de vine primul, parcă a durat o veșnicie…
Apoi aștepți ca taxiul sa înghită ultimii kilometri ce te mai despart, dar inima iți sparge pieptul deja, de când pilotul a anunțat „we have started our descending”…
Apoi aștepți să termini de urcat scările, care parcă s-au înmulțit de ultima oară..
Apoi bați la ușă și aștepți să iți apară în prag …EA! Și aștepți … ca timpul să se oprească în loc în îmbrățișarea ei … și la urmă aștepți ca zilele să nu mai treacă și ..TU să nu mai fie nevoie să pleci VREODATĂ…..

O așteptare de care îmi e dor… deși, nu știu dacă nu cumva defapt doar… verbul a mai rămas să mă aștepte să accept să îl pun la timpul trecut!

 

 

 

Ionuț MIHALACHE