De-am fi Eros și Psiheea…

Dacă înțelepciunea unui popor stă în proverbe, atunci filosofia sa de viață stă în legende. Prin legende, un popor își transmite din generație în generație modele arhetipale, modele existențiale, astfel încât ele să fie accesibile tuturor indiferent de pătura socială sau pregătire. Legendele pot oferi un înțeles profund, putând fi găsite în ele motive ale existenței umane sau pot fi citite/ascultate doar ca simple povești, dar indiferent de abordare, cunoașterea ajunge la oameni. Pentru a înțelege că totul izvorăște din ființă, grecii clasici s-au folosit de orice mijloace de la știință la filosofie și teatru. Teatrul în Grecia antică, nu avea doar o funcție de amuzament ci și una terapeutică pentru societate. Tragediile grecești oferă observarea din exterior a patimilor/umbrelor, pentru că ei au înțeles că uneori e nevoie să te afli în afara cutiei pentru a vedea eticheta de pe ea. Astfel, scopul ultim al tragediei era curățarea de umbre pentru a atinge elevarea ființei. Personajul principal al tragediei nu este de fiecare dată eroul plecat în călătoria sa unde se luptă cu diverse piedici în atingerea scopului, nu este de fiecare data Hercule în lupta cu leul sau Iason în căutarea lânii de aur. De data aceasta eroina este Psiheea, care pentru mine, se află în călătoria sa spre desăvârșirea cuplului, în descoperirea adevăratelor motive pentru care doi oameni ar trebui să le aibă în alegerea lor de a fi împreună. În povestea lui Eros cu Psiheea, eu văd etape prin care fiecare din noi trecem în desăvârșirea relațiilor noastre atunci când le vedem ca fiind și altceva decât simple celule de bază ale societății.

„Demult, tare demult, trăiau în Creta un rege cu regina sa şi cele trei fiice. Fiica cea mică, Psiheea,
era de o frumuseţe neasemuită, cântată de poeţii vremii în versuri fermecate şi pe lângă care
mândra Afrodita era doar o floare veştejită. Din această pricină, adesea locuitorii uitau să o
sărbătorească pe zeiţă, iar absenţa din templu a jertfelor, podoabelor şi a florilor a înfuriat-o,
ducând la mânie şi gelozie pentru Psiheea.
Plină de ură, Afrodita îşi cheamă copilul năzdrăvan, Eros, poruncindu-i să o vrăjească pe Psiheea
astfel încât nimeni să nu o mai iubească şi apoi să o facă să se îndrăgostească de o fiinţă decăzută,
de un monstru. Eros îşi pregăteşte săgeţile fermecate şi porneşte să îndeplinească dorinţa mamei
sale. Ajuns la Psiheea, face prima parte a vrăjii, dar căutând o săgeată să o ţintească cu fiere şi
otravă se înţeapă la deget, iar iubirea pentru fată îl cuprinde imediat. Nu mai poate să rupă prima
vrajă, aşa cum ar dori, ce poate face însă este să nu o mai otrăvească. Cu gândul doar la Psiheea,
Eros se întoarce în Olimp.
Trecu o săptămână, o lună, un an… şi Psiheea nu a fost luată de soţie, peţitorii care mai demult se
îngrămădeau la poarta palatului acum o priveau reci. Îngrijorat, regele se duce să caute sfat la
oracolul lui Apollo. Răspunsul este dureros: Psiheea nu-şi va găsi vreun bărbat, deoarece soţul ei
va fi un monstru, o fiinţă fără seamăn care zboară prin văzduhuri. Regele va trebui să o lase pe
Psiheea pe vârful unui munte, ca monstrul să-şi poată lua prada.
Profund îndureraţi, părinţii ascultă dorinţa zeului şi-şi părăsesc fiica pe munte. Nu peste multă
vreme, Psiheea este purtată de Zefir până într-o poiană cu ierburi ca mătasea şi flori îmbălsămate,
unde dă cu ochii de un palat măreţ cu coloane de aur şi podeaua înstelată cu mii de nestemate.
Fiinţe nevăzute o îndrumă în palat, spunându-i că totul este al ei, doar că nu trebuie să încalce
singura regulă: nu trebuie să-şi vadă soţul. Monstrul venea noaptea, o îmbrăţişa în somn, iar în
zori de zi pleca, Psiheea nevăzându-i niciodată faţa.

Într-o zi, când Psiheea se plimba prin poieni, aude în vale voci cunoscute. Erau cele două surori ale
sale, care o căutau pentru a le duce veşti părinţilor despre fiica cea mică. Doar cu voia soţului,
Psiheea îşi întâlneşte surorile, cărora nu le venea să creadă ce bogăţii stau sub împărăţia sa.
Încetul cu încetul, măcinate de invidie, acestea o sfătuiesc să încalce regula. Ascultând de surorile
sale, Psiheea aprinde noaptea lămpiţa cu ulei şi priveşte faţa soţului adormit: era cel mai dulce şi
mai frumos monstru din lume, Eros, cu părul auriu şi obrajii ca bujorul. Uimită de frumuseţea
zeului şi dorind să-l atingă, Psiheea se zgârie şi ea la deget, îndrăgostindu-se la rândul ei. Eros se
trezeşte şi zboară din palat, acuzându-i nechibzuinţa: încă nu venise momentul ca ea să îl vadă.
Psiheea îi strigă că aşteaptă un copil, dar zeul nu o aude…
În Olimp, Afrodita îl pedepseşte pe Eros pentru că a luat-o de soţie pe rivala ei, îi ia tolbele, aripile
şi făclia. Între timp, Psiheea îşi căuta soţul, în ciuda celor care îi spuneau să renunţe la dragostea
pentru zeu. Ajunsă la palatul Afroditei, îi cere milă, dar zeiţa invocă Grija şi Întristarea să o
chinuie şi mai tare. O supune la munci care să-i strice frumuseţea, dar parcă fata era tot mai
frumoasă. În cele din urmă, Afrodita o trimite în lumea lui Hades, la Persefona, să-i aducă o
cutiuţă cu un balsam care să o facă pe zeiţă cea mai frumoasă. Dragostea pentru Eros o ajută pe
Psiheea să depăşească toate obstacolele, primeşte cutiuţa, dar pe drumul de întoarcere o deschide,
căutând să devină mai frumoasă, pentru a-l face pe Eros să se îndrăgostească de ea.
Din cutiuţă iese însă, aşa cum uneltise Afrodita, un abur negru care îi aduce Psiheei somnul fără
sfârşit. Eros vede toată întâmplarea şi fuge din palatul unde era închis, cerându-i îndurare însuşi
lui Zeus. În ciuda împotrivirii Afroditei, zeul suprem consideră că este momentul ca Eros să devină
bărbat şi o face pe Psiheea demnă de el: o transformă în zeiţă, menindu-le să rămână veşnic
împreună în Olimp.„

Platon spunea că suntem jumătăți ale unei sfere primordiale separată de către zei și care de atunci se caută în permanență. Suntem principiul masculin(Eros) și feminin(Psiheea) încercând să refacă sfera primordială ce le includea pe amândouă. Eu cred că atunci când vine vorba de relații două jumătăți puse împreună vor rezulta tot o jumătate, doar o frântură de relație. Eu cred că ruptura de care vorbește Platon este o neacceptare/uitare de către oameni a faptului că avem atât Yang cât și Ying în noi, atât principiul masculin cât și cel feminin. Negarea unuia dintre ele duce la acea ruptură. Vrei să fii întreg? trebuie să ai curajul să le manifești pe amândouă în armonie. Desigur, unul mai potențat decât celălalt în funcție de ceea ce alegi să fi. Astfel, pe lângă latura sa senzuală, iubirea capătă și o latură spirituală, cuplul putând fi o cale pentru desăvârșirea sufletului, spre găsirea echilibrului alături de partener. În momentul în care cei doi se întâlnesc pentru prima oară, Eros (divinul) vede în Psiheea posibilitatea de a deveni uman, pentru că el este iubirea nemanifestată încă la nivel fizic. Psiheea (umanul) la rândul ei vede în Eros posibilitatea de a ridica iubirea umană la un nivel spiritual mai înalt.

Relația lor de început se desfășoară într-un mediu edenic și nimic nu le umbrește fericirea. Tot așa noi atunci când suntem îndrăgostiți avem tendința de a vedea doar frumosul din tot ce ne înconjoară și nimic și nimeni nu ne poate tulbura starea de beatitudine. Eros însă a impus regula de a nu fi văzut. La nivel uman eu înțeleg asta prin felul în care unii aleg de multe ori să se ascundă în spatele unei măști la începutul unei relații. O fac, cred eu, din diverse frici din care cel mai des întâlnită este frica de a fi respins. De partea cealaltă, Psiheea acceptă de bună-voie acestă regulă, ea fiind mulțumită cu imaginea pe care ea și-a creat-o despre iubitul său. În această etapă de conștiință, relațiile noastre de cuplu sunt bazate mai mult doar pe atracția fizică, pe ceea ce celălalt ne oferă, proiectăm pe celălalt imaginea noastră fără a încerca să cunoaștem cu adevărat ființa sa. În cealaltă manifestare, oferim celuilalt doar ceea ce vrea să vadă, ascunzându-ne în spatele unei măști, aceasta fiind o minciună față de cel de lângă tine dar mai ales față de sinele tău.

Mai devreme sau mai târziu, vălul se ridică și vei observa că proiecția pe care ai pus-o pe persoana de lângă tine nu corespunde cu realitatea. Surorile Psiheei au fost scânteia care a dus la această stare de început de nemulțumire. Ele sunt de fapt sentimente care se pot manifesta în fiecare din noi: îndoiala și suspiciunea. Deși la o primă vedere ele pot fi catalogate ca și sentimente de vibrație inferioară, aici au avut un efect oarecum pozitiv. Fără a-și înfrunta aceste umbre, Psiheea nu și-ar fi atins niciodată potențialul personal. În filmul ”Life of PI”, personajul principal aseamănă spiritualitatea cu o casă cu multe camere, câte una pentru fiecare religie. Întrebat fiind de către reporter dacă există o cameră și pentru îndoială, acesta răspunde: ”- Un etaj întreg! Pentru că îndoiala este cea care menține credința vie.” Astfel, gestul Psiheei de a încălca rugămintea iubitului de a nu-i vedea fața, nu este de condamnat. Este gestul de curaj de a fi gata să vezi cu adevărat omul de lângă tine. Este un act eliberator pentru ambii parteneri, pentru că este obositor să trăiești cu o mască și dureros să trăiești cu suspiciune. Atunci când iubirea, cuplul e doar un acord tacit pentru satisfacerea nevoilor afective sau materiale ale unuia pentru celălalt, consecința logică va fi ÎNDOIALA. Acest simptom ce vine la pachet cu toate celelalte emoții (furie, posesivitate, agresivitate), la nivel subtil apare din acest fals sentiment al posesiunii celuilalt, al neîncrederii în tine însuți, al realizării faptului că celălalt nu poate fi omniprezent, omnipotent și omniscient în viața noastră, așa cum și Eros era prezent doar noaptea și doar în parte din el. Poate că va suna ciudată și oximoronică (dacă o pot numi așa) asocierea, dar această etapă am găsit-o și în sfatul dat de primarul Vasile secretarei Dalida în serialul românesc Las Fierbinți: Atunci când vrei să te măriți, nu te uita doar la ce îți place, caută-i și ”defectul” omului de lângă tine. După ce l-ai găsit, întreabă-te dacă poți trăi cu acel ”defect” toată viața. Pentru că el poate că se va schimba sau poate că nu se va schimba niciodată. Dacă îl alegi pentru cine este el acum, cu bune și cu rele …atunci, felicitări, înseamnă că îl iubești!

Eros se simte trădat de gestul Psiheei și pleacă. Așa și în viața reală, partenerul care va impune ”nu încerca să mă cunoști, iubește-mă doar pentru imaginea despre mine pe care ți-am oferit-o” atunci când va fi descoperit, va avea de cele mai multe ori tendința de a invoca trădarea. Dar Psiheea acum își cunoaște soțul și îl iubește pentru cine este el cu adevărat. Acum iubirea este profundă și vine din interior. Așa se întâmplă și cu noi în momentul în care alegem să vedem oamenii în întregul lor și nu doar frânturi din ei. Da, uneori e necesară o acțiune pentru care poate că ne vom simți vinovați față de celălalt, dar este necesară pentru creșterea ambilor.

Urmează etapele de muncă la care Afrodita o supune pe Psiheea. În viața de zi cu zi acestea sunt muncile prin care trecem cu toții după o despărțire. Dacă ai puterea să vezi potențialul, momentele de criză ele pot fi reale oportunități de creștere și de explorare. Psiheea coboară, până în ținutul lui Haedes, acțiune sinonimă cu moartea pentru un muritor. Eu înțeleg asta ca fiind acea determinare de a fi gata să îți transcenzi sinele, să fii dispus la a renunța la vechiul TU pentru ca cel nou să se poată naște. Psiheea trece de toate probele impuse de către Afrodita pentru că nimeni și nimic nu poate sta în calea omului care știe unde merge. Abia acum iubirea sa pentru Eros este un sentiment ce se manifestă în interior și nu vine din exterior, nu e datorat doar liniștii și bunăstării din palatul în care locuia. Eros, la rândul său în toată acestă perioadă nu a pierdut iubirea pentru Psiheea și a continuat să o susțină de la distanță fără ca ea măcar să știe. Astfel, sprijinul său nu a mai fost acel dau pentru ca tu să mă iubești, pentru ca tu să alegi să stai cu mine, de la început. (amintiți-vă palatul și bunăstarea dar lipsite de starea lui de ”prezență” în relație.) Astfel acțiunile sale vin acum din iubire necondiționată, pentru simplul fapt al dăruirii, fără a aștepta ceva în schimb. Așa și în viața de zi cu zi, abia atunci când te cunoști pe tine și ai curajul de a vedea tot din celălalt și să îl alegi pentru tot ce este el, abia atunci cuplul tău are șansa de a fi iubire.

Îi găsim la final pe Eros și Psiheea împreună, căsătoria lor fiind binecuvântată de însuși Zeus. Acum cei doi se cunosc la nivel profund atât pe ei înșiși cât și pe celălalt iar alegerea lor este conștientă. În momentul în care realizezi ce ești și că în interiorul tău se află deja tot ce ai nevoie pentru a reuși, nu mai ai nevoie de apartenență iar cuplul devine o împărtășire în doi a experiențelor, devine iubire. Deși poate că unii vor spune că Psiheea a fost neloială față de Eros, pentru mine, a spune că ”tu ești tot ce este mai important pentru mine, că tu ești centrul universului meu” și a aștepta același lucru de la celălalt este o mare formă de înșelătorie și nociv pentru ambii. Cel mai important pentru fiecare ar trebui să fie sinele său divin. Abia de acolo poți manifesta iubire pentru celălalt. A pune pe celălalt înaintea sinelui tău divin poate fi măgulitor la început dar poate deveni o imensă povară pentru celălalt. Este similar cu o îndepărtare de la planul tău divin, de la sufletul tău și a pune pe celălalt o responsabilitate ce nu îi aparține. În loc să îl ajuți în misiunea vieții sale, aceasta poate deveni o piatră de moară pentru el sau ea. Pentru mine, Psiheea a fost în tot drumul său loială față de sentimentele sale. Este, cred eu, cunoașterea pe care grecii antici și-au dorit să ne-o transmită prin această legendă, pentru că,

puterea iubirii necondiționate poate îndupleca chiar și zeii!

Ionuț MIHALACHE