Dragă Românie,

Dragă Românie,

îți scriu azi de departe dar nu pentru că m-ar fi cuprins melancolia ci pentru că vreau să îți mulțumesc. Aș minți dacă aș spune că nu îmi e dor să fiu în Iași, dar nu de dor îți scriu. Scrisoarea către tine a apărut într-un anumit context și atunci am simțit ce înseamnă de fapt „unitate în diversitate”… Da, am spus în repetate rânduri că nu mă mai simt doar cetățean al României ci al Europei…al planetei în general. Am afirmat că pe cât suntem de diferiți pe atât suntem și de la fel, că pe cât suntem de separați de frontiere, pe atât suntem de apropiați de apartenența la aceeași casă numită Terra. Dar, cu toate astea și din fericire aș putea spune, locul în care m-am născut și am crescut a contribuit la cine sunt.

Pentru mine, tu ești mai mult decât o țară. Ești toți cei pe care îi iubesc, ești spiritualitate, ești momente din viața mea, ești toate locurile care mi-au bucurat sufletul.

Îți scriu azi să îți mulțumesc pentru că mi-ai oferit locul copilăriei, unde m-am jucat cu toți prietenii mei, de la șotron și sfoara până la hoții și vardiștii, tubul cu cornete, fotbal, tenis și câte și mai câte.

Îți mulțumesc pentru că mi i-ai dat pe Petre Ispirescu și ale lui Povești Nemuritoare și pe Nică și ale lui năzbâtii. Îți mulțumesc că mi l-ai dat pe Harap-Alb. Toți mi-au bucurat copilăria ducându-mă pe tărâmuri de poveste.

Îți mulțumesc pentru limba pe care mi-ai dăruit-o, Știai că ale tale cuvinte dor și doină, nu pot fi traduse?

Îți mulțumesc pentru toate locurile frumoase ce te fac tărâm de poveste. Mulțumesc pentru munții tăi, pentru râurile și pădurile tale frumoase. Mi-au dat amintiri de neuitat. Mi-au bucurat zilele și mi-au dat cadrul să cresc.

Această prezentare necesită JavaScript.

De la Sarmisegetusa am aflat că sunt suma înaintașilor mei, că sinele pe care îl caut este defapt parte din ceva mult mai măreț. Am aflat, mi s-a confirmat că sufletul călătorește spre desăvârșire prin timp și prin vremuri.

De la Mănăstirea Prislop am învățat că, „Iubirea nu are marginile omului, nici spațiului, nici timpului. Nu piere niciodată, e puternică, încât străbate dincolo de mormânt şi ajunge pe cel iubit. Străpunge iadul, care nu-i poate sta împreună şi străbate cerul”. – Arsenie BOCA

De la Cascada Bigăr, am învățat despre ”Moartea” și jertfirea sinelui pentru a te transforma și a renaște în iubire, pentru ca 1+1 să fie egal cu 1.

”Ceea ce contează este faptul iubirii, nu persoana pe care o iubești.” – Mircea Eliade

Am simțit vreodată că iubim fără să fie nevoie ca persoana iubită să muncească pentru asta? Să fie nevoită să dovedească că merită iubirea? ”Să o/îl iubim doar pentru simplul fapt că există?”  – Anita Moorjani.

De la Dunăre, am învățat că, ”fără iubire, munții devin de neescaladat, mările și deșerturile de netrecut” – Gary Chapman. Dar că iubirea învinge mereu și găsește mereu o cale chiar de e nevoie să traverseze un continent și să sape prin munte.

De la Transalpina, am învățat să privesc cerul inimii mele și înainte de a acționa să îmi răspund la întrebarea din toate întrebările, cea mai grea. Să îmi răspund mie întâi DE CE.

Mulțumesc pentru oamenii pe care mi i-ai scos în cale ce mi-au fost asemeni personajelor din poveste.

Oriunde merg, te am cu mine în suflet pentru  că sunt suma strămoșilor mei. Port în mine întreaga experiență a neamului meu. Mă întorc mereu cu drag și de fiecare dată am același sentiment că mă încarc.

Îți mulțumesc România mea dragă, poate că pentru o vreme viața m-a scos din România, dar pe tine din suflet nu mi te va scoate nimeni niciodată.