„Ceea ce pentru omidă înseamnă moarte, pentru maestru înseamnă fluture”

soul

Astăzi am aflat că fiul de 22 de ani al unui prieten… a plecat. Nu mai folosesc de mult timp cuvântul moarte, pentru că eu chiar cred în titlul articolului. Ce poți spune unui părinte în astfel de moment? Există cuvinte care să îi aline starea? Nimeni nu poate să te consoleze înafară de tine. Cred că este una din cele mai grele despărțiri cu care ai putea fi nevoit să înveți să trăiești. Dar…, dacă credem că noi suntem mai mult decât ceea ce lumina reflectă vederii noastre și anume corpul fizic, mai este oare o despărțire cu adevărat? Mie mi-a luat foarte mult timp să înțeleg și să accept că uneori, ceva mai presus de noi și de înțelegerea noastră, ne poate chema. În acel moment, moment noi, sau acel cineva drag din viața noastră va pleca, indiferent de ce vom face noi. Viața va face în așa fel încât plecarea să se împlinească. E foarte greu, (cel puțin pentru mine, deși am înțeles acum… dar încă e greu), să înțelegi plecarea cuiva drag, pe care iubești, indiferent de felul în care pleacă. Fie că este vorba de o despărțire, plecarea copilului de acasă atunci când o pornește pe drumul său, sau că este vorba de plecare ca cea a tânărului de mai sus, să lași să plece este una din cele mai grele decizii interioare. Totul se poate schimba într-o fracțiune de secundă…

Și astfel, vine prima lecție pe care am învățat-o din vestea de astăzi:

Dacă simțim să spunem ceva din inimă cuiva, să nu mai amânăm niciodată. Dacă simțim să facem ceva, să facem atunci când inima ne-a semnalat. Dacă simțim să luam legătura cu cineva, să punem mâna pe telefon sau să mergem chiar atunci la acea persoană. Pentru că nu se știe dacă vom mai avea iar ocazia. Uneori mai târziu… poate fi prea târziu! Am învățat asta de la un prieten drag, care a plecat și el acum ceva vreme să călătorească pe două roți în alte lumi… El, mereu când pleca spunea: „Vă iubesc!” și oferea și o îmbrățișare. L-am întrebat, „Taz, de ce faci așa?” mi-a răspuns…  „Manolo, pentru că nu știu dacă voi mai avea iar ocazia!”.

A doua lecție…

De fiecare dată când primesc o astfel de veste, îmi vin gânduri ca cele de mai sus. Îmi spun: ”Gata! de azi înainte nu mai amân nimic!” Sunt sigur că nu sunt singurul care simte așa… Dar cât timp ne ține starea aceasta? Cât timp nu mai amânăm? Cât timp trece până să uităm ce ne-a determinat să ne schimbăm atitudinea și să începem să spunem iar: ”Vorba chelnerului la închidere: Mai este și mâine o zi!” Dacă e să spun despre mine, nu foarte mult… De ce se întâmpla așa? Pentru că ne pierdem prezența. Pentru că ne lăsăm atrași în vârtejul gândurilor, rutinei și al cotidianului. Pentru că pierdem din atenție că singurul moment care există, este ACUM. Trecutul e doar în amintirea noastră, iar viitorul e ceva ce e va veni. Pierdem din atenție că singurul moment în care putem face ceva care să conteze, este ACUM. Așa că, dacă vreodată ne vom mai afla în situația în care să ne întrebăm: Care o fi momentul potrivit să sun un prieten, un membru al familiei sau să spun un TE IUBESC? Răspunsul este: ACUM! 

Un gând despre „„Ceea ce pentru omidă înseamnă moarte, pentru maestru înseamnă fluture”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s