”Doar de-ți pierzi rostul minții afla-vei rostul viu.”

”Doar de-ți pierzi rostul minții afla-vei rostul viu.
În fața Ei, rațiunea-i ca-n smârcuri o mârțoagă.
iubirea-i doar în stare iubirea s-o-nțeleagă!”

Rumi – Oceanul Sufeltului

Versurile de mai sus îi aparțin lui Rumi, dar sunt din două poezii/învățături diferite. Cântecul naiului și Iubirea pentru Dumnezeu. Scuzată îmi fie alăturarea lor altfel decât a făcut-o însuși Rumi.

Nu e ciudat, cum în majoritatea timpului ne gândim mai mult la ”ce nu am vrea să ni se întâmple”, în loc să ne gândim la ”ce am vrea să ni se întâmple”? Ne gândim că, nu mă duc acolo pentru că…, dacă se întâmplă asta sau cealaltă. Nu mănânc asta, pentru că dacă se întâmplă asta. Nu merg cu avionul, pentru că nu vreau să mă prăbușesc. Dar cel mai cu impact în viața nostră…, ”Nu îmi dau voie să iubesc pentru că nu vreau să sufăr!” ”În felul acesta, am un scut de protecție și nu voi suferi.”     Oare????

Ceea ce gândim și spunem, aceea atragem în viața noastră! Și atunci dacă e așa, nu ar fi mai benefic pentru noi să investim toată această energie, gândindu-ne la: ce am vrea să ni se întâmple în viața noastră?

Dacă doar am avea puterea și încrederea, ca măcar în dragoste să ne luăm deciziile cu inima…

Când iubești, iubești cu toată ființa(Minte, Trup, Suflet)! Este adevărat! Dar de simțit, simțim cu inima. Mintea? Mintea e cea care ne pune frână. Ce găsim acolo? Toate programele pe care le avem implementate din copilărie, din experiențe trecute, din poveștile altora și…, și instinctul de conservare, frică. Frica și instinctul de conservare le căpătăm pe măsură ce creștem. Instinctul de conservare poate fi util, dar poate fi și extrem de distructiv… ne poate fi piedica, zidul cel mai mare de la a întâlni ”chemarea”.Instinctul de conservare în iubire, nu ne face să fugim de ceilalți… ne face să fugim de noi. Noi, suntem creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu și atunci, natura noastră  este să iubim. Poți să te ascunzi de lume, dar de Dumnezeu și de Tine?… Niciodată! Poate doar pentru o vreme…

Nu instinctul de conservare îl determină pe un alpinist să aleagă un traseu nou în escaladarea unui munte, astfel deschizând calea și pentru alții. Nu instinctul de conservare l-a făcut pe Angel Saligny să stea sub podul pe care l-a proiectat, atunci când i s-a făcut proba.

Nu instinctul de conservare l-a făcut pe Isus să ne dăruiască ceea ce ne-a dăruit.

”Doar prin iubire-ajuns-a un trup de luat la cer” – Rumi (Iubirea pentru Dumnezeu.)

În iubire nu este loc pentru frică și instinct de conservare, în iubire este loc doar pentru iubire. În iubire deciziile se iau cu inima! De ce?

”El știe” – Elisa

Dar uneori, cerul este înnourat! Și în acele momente, mintea îți spune să intri în casă pentru că poate că te vei uda. Dar inima…, inima poate că îți va spune să ieși și să dansezi în ploaie! Pentru că inima…, INIMA ȘTIE ÎNTOTDEAUNA!

Ionuț MIHALACHE