Resemnare?

Astăzi am reușit în sfârșit să văd  Moromeții 2. Filmul în sine e plăcut, aduce un alt fel de Moromete într-o interpretare tipic Mălăele, dar mai serios decât eram eu obișnuit cu actorul Mălăele. Merită văzut, nu am să povestesc istoria filmului, las site-urile de specialitate să facă asta. Nici nu am să fac o evaluare a filmului, las criticii de film să facă asta. Ce vreau să vă spun totuși, este că:

Mi-a amintit de Miorița…Am găsit un Ilie Moromete resemnat. Nu în fața morții, ci în fața noii lumi ce acapara România și anume: COMUNISMUL. Un altfel de ”moarte” cum s-a dovedit a fi mai târziu. Ce ne-a adus perioada Comunistă și perioada de imediat după și până acum? L-a făcut pe Moromete să ”(in)evolueze” …  în Celentano din Las Fierbinți.

E bine… e rău? Las pe fiecare să aprecieze. Sper doar că nu e o stare de fapt generală.

Am descoperit de asemenea cum acest ”Noi Vrem Pământ” al lui Coșbuc ne-a urmărit de-a lungul timpului. Îl găsim și în ION al lui Rebreanu, îl găsim și în Moromeții lui Preda… îl găsim chiar și în vremea noastră. Uitați-vă de curiozitate pe vreo statistică a numărului de procese în instanțe pe această temă. Câte familii și prietenii nu s-au dezbinat după 1990 pentru un petec de ordinul a câțiva metri pătrați de pământ de cele mai multe ori.

Rămân cu două întrebări pentru mine… dar și pentru voi?

De unde vine oare această sete de pământ a românilor?

Miorița… e o metaforă a resemnării în fața morții ce poate fi extinsă și ca o atitudine tipică a românului, resemnarea în fața sorții? Sau e defapt o metaforă a cunoașterii că moartea nu e altceva decât transformare, a ciclicității, a vieții ca și cerc de care vorbește Eliade?

Ionuț MIHALACHE