Sesam deschide-te!

Sesam Deschide-te! Vă amintiți cu siguranță de parola magică din Alibaba și cei 40 de hoți ce deschidea poarta în stâncă spre locul unde se afla comoara. Dar de câte ori nu aplicăm aceeași metodă și în relația cu celălalt… Nu cred că este ceva rău să te strădui să îl cunoști pe celălalt dacă scopul tău este să manifești din iubire ceea ce el sau ea are nevoie. Dar de câte ori nu ne străduim să aflăm ”cheia” celuilalt doar pentru a o folosi să îl/o deschidem cu unicul scop de a ne lua ceea ce avem nevoie. Folosim în mod nociv și distructiv Sesam Deschide-te! din multe motive dar am să mă opresc doar la două: nevoia de posesiune sau frica de singurătate.

Ce tulburare poate fi mai mare decât dorința de a lua în stăpânire exclusiv și pentru totdeauna o bucată de carne, de a înghiți de vie o altă persoană. Posesia este doar o iluzie căci nimic nu se află cu adevărat în posesia noastră pentru totdeauna. Nimic din ce avem, din lucrurile pe care avem impresia că le avem nu sunt cu adevărat ale noastre și cu siguranță nu pentru totdeauna. Până și corpul, acest avatar de care se folosește sufletul pentru a experimenta viața, îl avem doar pentru o perioadă de timp. Daca noi toți suntem fii ai divinului, cum putem avea pretenția că am putea deține în posesie o altă persoană? Atașamentul, dorința arzătoare de posesiune, nevoia de apartenență, toate sunt îndepărtări de la sinele tău divin. Atunci când înțelegi că îți aparții ție și universului, că ești individual dar parte din întreg în același timp, nu vei mai simți nevoia de a aparține cuiva. Nevoia de apartenență poate fi doar masca unei nevoi de a da responsabilitatea partenerului și cauza poate fi o neîncredere în tine. În momentul în care realizezi ce ești și că în interiorul tău se află deja tot ce ai nevoie pentru a reuși, nu mai ai nevoie de apartenență iar cuplul devine o împărtășire în doi a experiențelor, devine iubire.

Atunci când iubirea, cuplul e doar un acord tacit pentru satisfacerea nevoilor afective sau materiale a unuia pentru celălalt, consecința logică va fi GELOZIA. Acest simptom ce vine la pachet cu toate celelalte emoții (furie, posesivitate, agresivitate), la nivel subtil apare din acest fals sentiment al posesiunii celuilalt, al neîncrederii în tine însuți, al realizării faptului că celălalt nu poate fi omniprezent, omnipotent și omniscient în viața noastră.

Cine nu a intrat măcar o dată în viața sa într-o relație din frica de singurătate am să îl/o rog să ridice mâna și am să mă înclin în fața sa. Frica de singurătate este mult mai prezentă în lumea nostră decât frica de moarte. De ce? Pentru că moartea nu prea se experimentează, e ceva ce știm că va veni, e undeva într-un viitor pe care nu îl putem ști cu siguranță, nu știm când, nici unde sau cum se va petrece. Pe de altă parte, singurătatea e o stare pe care toți am experimentat-o încă din copilărie din momentul ”separării” de mamă prin naștere. Iubirea, relația nu trebuie să fie folosită ca o cale de exorcizare a fricii de singurătate, pentru că asta nu ar fi decât un fel de a te ascunde cu capul în nisip asemeni struțului. Asta doar te va împiedica să te confrunți direct cu problema. Dar ghici ce? Ea te va ajunge din urmă și stii ce e mai greu de suportat decât singurătatea? Singurătatea alături de cineva. De aceea, nu te grăbi să intri într-o nouă relație doar din nevoia de a umple un gol pe care ai impresia că îl ai prin despărțirea de cineva. Ceea ce ești atragi în câmpul tău, așa că riști să atragi fie o persoană care ori va oglindi exact starea ta și te vrea din aceeași nevoie ori o persoană care profită de starea, de vulnerabilitatea ta de moment pentru acel ”sesam deschide-te”. Astfel relația ta va fi o simplă tranzacție în care îți dau ca să îmi pot lua. Odată îndeplinit obiectivul, falsa senzație că golul s-a umplut, nu va trece mult timp pentru ca vălul să se ridice și sinele tău să observe asta. Dacă iubirea este ceea ce cauți, atunci acest drum te va duce la o nouă dezamăgire. Nimeni în afară de tine nu poate umple golurile pe care ai impresia că le ai. În realitate, nu ai goluri, nu poți fi gol de tine pe dinăuntru. Umple-te de tine și vei fi liber să poți iubi și să primești iubire. De aceea sfatul meu este ca niciodată să nu grăbești lucrurile. Ai răbdare să fii bine pentru a atrage bine și să fii atent dacă ceea ce cauți sunt tranzacții și nu relații.

A spune că ”tu ești tot ce este mai important pentru mine, că tu ești centrul universului meu” și a aștepta același lucru de la celălalt este o mare formă de înșelătorie și nociv pentru ambii. Cel mai important pentru fiecare ar trebui să fie sinele său divin. Abia de acolo poți manifesta iubire pentru celălt. A pune pe celălalt înaintea sinelui tău divin poate fi măgulitor la început dar poate deveni o imensă povară pentru celălalt. Este similar cu o îndepărtare de la planul tău divin, de la sufletul tău și a pune pe celălalt o responsabilitate ce nu îi aparține. În loc să îl ajuți în misiunea vieții sale, aceasta poate deveni o piatră de moară pentru el sau ea.

Iubirea nu e un lucru exterior, e un lucru minunat care se petrece în interior. Dacă eu simt iubire pentru tine, în primul rând se petrece ceva minunat în interiorul meu, eu sunt cel care trăiește acea emoție. Adevărat ea se poate manifesta în exterior prin felul în care mă comport cu tine, prin felul în care privesc în tine, prin felul în care îți vorbesc, prin felul în care te respect pe tine și liberul tău arbitru și atunci ne implică pe amandoi. Dar dacă eu simt iubire pentru tine chiar și atunci când între noi nu mai există nici o formă de comunicare, acest lucru minunat continuă să se petreacă în interiorul meu chiar dacă tu poate că nici nu vei ști. Așadar, iubirea e ceva ce se petrece în sinele nostru divin și nu în exteriorul nostru. Știu, unii îmi vor spune acum că asta se poate întâmpla doar în cazul iubirii autentice. Pentru mine, a asocia cuvântul iubire cu autentic e o formă de pleonasm. Cuvântului iubire din punctul meu de vedere nu îi pot fi asociate adjective sau grade de comparație, pentru că nu ar face altceva decât să o micească, decât să o transforme în altceva…într-o formă de tranzacție, într-un ”sesam deschide-te”

Care sau cum ar trebui să fie relația perfectă? Nu cred că există o rețetă preconcepută. Fiecare relație este un organism viu, fiecare relație are de găsit forma proprie și drumul său. Pot spune cum nu ar trebui să fie. Să nu conducă la binomul posesivitate/co-dependență, să nu fie o tranzacție de tipul îți dau ca să îmi iau, să nu fie bazată pe cuvinte spuse sau gesturi făcute care la bază să fie doar un simplu ”sesam deschide-te!”. O relație de cuplu trebuie să fie în primul rând bazată pe o strânsă prietenie. Hai să facem împreună un mic exercițiu. Gândiți-vă la cel/cea ma bun(ă), prieten(ă), și încercați să numărați de câte ori ați jignit prin cuvinte sau v-ați supărat pe acea persoană. De câte ori ați țipat la acea persoană, sau de câte ori v-ați simțit profund dezamăgit pentru că nu v-au fost împlinite anumite așteptări, de câte ori ați simțit gelozie în legătură cu acea persoană? Acum faceți comparație cu ceea ce ați manifestat față de iubitul/iubita voastră. Mă înțelegeți acum? Ideal este să simți că îți este și să îți tratezi iubita/iubitul în același timp și ca și cel/cea mai bun prieten(ă). Este una din căile prin care veți manifesta iubirea și nu tranzacția.

Un rezumat al articolului, îl puteți avea acultând și citind versurile melodiei de mai jos!

Ionuț Mihalache