”In the end, there is only… one you!”

Vreau să fac o precizare de la început, ”fotografia” de astăzi, a fost inspirată de mesajul primit de la viață prin intermediul Elisei(Lioness), prin intermediul postărilor ei din 29 Iulie și astăzi. Îți mulțumesc că ai ales să dai mai departe.

Cine sunt EU? O întrebare care ne frământă pe mulți dintre noi. Ne frământă atât de mult încât s-a făcut și un film pe tema asta. ”Who the f….k we are?”.(Foarte bun dealtfel, îl recomand din toată inima).

Am pornit și eu de curând pe acest drum spre întâlnirea cu ”sine”. Acest Blog este … un jurnal de călătorie, iar postările sunt ”Fotografiile” din cele mai interesante locuri. Care este rolul lui ”TU” din titlu, dacă este despre mine? Pentru că în momentul în care eu voi fi EU și îl voi regăsi pe ”SINE”, voi avea puterea să îl văd, recunosc și să îl apreciez la adevărata lui valoare pe ”TINE”.

Să revenim deocamdată la cine sunt EU?  EU nu sunt altcineva decât EU! Putem să îl ascundem pe adevăratul EU de lume dar niciodată de noi. Atunci când suntem doar noi cu noi, să recunoaștem, că îl vedem acolo, îl simțim cu tânjește să iasă la suprafață. Această ascundere al adevăratului EU, provoacă  durere, un conflict interior și o prezență constantă a întrebării, cine sunt eu?  De cele mai multe ori nici nu arătăm durerea aceasta, conflictul acesta. Astfel, asemeni unui actor pe scenă… ”ziua vesel noaptea trist”… jucăm rolul pe care ni l-am ales… și indiferent de trăirea interioară, arătăm lumii ceea ce vrea ea să vadă. De ce îl ascundem pe adevăratul EU? De teamă să nu deranjăm, de teamă să nu fim judecați, pentru a nu ne strica imaginea creeată.  De teamă de a nu strica o imagine creată….hmmm. Cine sunt eu și pe cine arăt lumii? este unul și același lucru? De câte ori nu am arătat defapt celorlalți ceea ce vroiau să vadă, în loc să arătăm cine suntem noi cu adevărat. Eu am curajul să recunosc  că,  în special în relația mea de cuplu, mai ales la început.. am făcut asta. Un alt exemplu, este tocmai faptul că m-am abținut de la a scrie, de la a-mi exprima părerile pe aceste subiecte, public. De ce? Pentru că îmi era frică să nu fiu judecat, să nu îmi afecteze eventuale oportunități în carieră. Am înțeles abia acum că dacă un loc de muncă îmi va fi refuzat pentru felul în care gândesc, e un lucru pozitiv. Pentru că nu ar fi locul meu acolo. Nu aș putea fi eu, ar fi un chin de fiecare zi. Abia acum am înțeles, că această ascundere a adevăratului EU, această rezistență internă la ceea ce EXISTĂ, nu mă aduce mai aproape de oameni. Dimpotrivă, mă izolează de mine însumi și de ceilalți deopotrivă.

 Să ne imaginăm cum ar fi să îți trăiești viața lângă cineva în care să ai încredere să fi tu, care să te fi ales pentru cine ești tu. Să ai un loc de muncă unde să poți fi tu, în orice clipă. Ar fi minunat de relaxant nu? Cum putem dobândi așa ceva? Doar fiind noi, autentici de la început, doar oferind autenticitate și mulțumind deopotrivă celor care ne aleg și celor care nu ne aleg. De ce și celor care nu ne aleg? Pentru sinceritatea lor, pentru că făcând asta ne oferă la rândul lor autenticitate și nu se prefac că ne plac doar pentru a ne aduce lângă ei. Altfel, în lipsa autenticității, din partea noastră în primul rând, vom fi mereu măcinați până la durere fizică de aceste conflicte interioare. Și atâta timp cât nu există armonie între minte, corp și inimă, schimbarea nu va veni în viața noastră!

Și… ”In the end, there is only… one you!” Ne trebuie mult curaj, dar avem nevoie doar de o secundă, pentru a redeveni NOI. Vă dau cuvântul meu de onoare, MERITĂ!  

Și vă mai spun ceva, Divinul experimentează VIAȚA, prin noi.

”Sunteți aici pentru a-i permite scopului divin al universului să se împlinească. Atât de importanți sunteți!” – Eckhart TOLLE, Puterea prezentului

Ionut MIHALACHE