Dunărea nu a rămas în urmă, Ea doar și-a continuat drumul. La fel am făcut și eu și am ajuns … la Târgu Jiu. Ce este de văzut în acest orășel al României? Pe lângă oamenii ce îl locuiesc, aici se află o părticică din iubirea lui Brâncuși. O parte din trăirea sa sufletească.
Masa Tăcerii
„Eu vreau să sculptez forme care pot da bucurie oamenilor”, spunea Brâncuși. Una dintre semnificațiile date sculpturii, este aceea că Masa Tăcerii ilustrează Cina cea de Taină, în care cei 12 Apostoli se află în jurul lui Iisus. Cele 12 scaune din jurul mesei sunt Apostolii, iar Masa îl reprezintă însuși pe Iisus.
Poarta Sărutului
„La început am săpat în piatră grupul celor două făpturi înlănţuite [..] după lung timp m-a
purtat gândul spre chipul unei porţi prin care să se poată trece dincolo.”
Referindu-se la această sculptură, Mircea Eliade spunea: „Sunt unele teme din literatura noastră populară extraordinar de bogate din punct de vedere dramatic. De pildă Poarta, care împlineşte în viaţa poporului român rolul unei făpturi magice, care veghează la toate actele capitale din viaţa omului. Prima trecere pe sub poartă înseamnă aproape o intrare în viaţă, în viaţa reală de-afară. Poarta veghează la căsătorie şi pe sub poartă mortul e dus, solemn, spre lăcaşul de veci. Este, atunci, o reîntoarcere în lumea dintâi: ciclul e închis şi poarta rămâne mai departe, cu un om mai puţin, să vegheze alte naşteri, alte nunţi, alte morţi”.
Coloana fără sfârșit
Coloana fără sfârșit, reprezintă un adevărat „testament spiritual” al lui Brâncuși, un adevărat axis mundi, menit parcă să sprijine în veșnicie bolta cerului. Înaltă de 29,33 metri, este constituită din 16 module din fontă.
Coloana fără Sfârşit este, de fapt, opera centrală şi cea mai importantă a întregii creaţii a sculptorului Brâncuşi. În realizarea acestei coloane, Brâncuşi s-a inspirat din arta şi arhitectura populară de la 1800. Arhetipul românesc al Coloanei a fost recunoscut de către sculptor: ”Forma Stâlpului, simplă între toate, este aceea a unui stâlp de cimitir de la noi, un motiv simbolic arhaic pe care l-am reluat fără nici o îngâmfare de artist, aşa cum l-am aflat din bătrâni”.
Despre călătoria sa, Brâncuși spunea: ”Am fost trimis şi eu de mic copil la procopseală în
lume. N-am pierdut legătura şi nu mi-am scos rădăcinile pentru a umbla năuc pe Glob. A profitat şi arta mea. M-am salvat ca om. Anticii spuneau să-ţi iubeşti destinul? Eu mi-am iubit şi nu mi-am părăsit nici o clipă strămoşii şi filosofia lor, a naturalităţii. Împăcarea de sine se instaurează în sufletul tău când te priveşti ca un inel dintr-un lanţ nesfârşit al înaintaşilor şi când nu calci cu o iotă prescripţiile naturalităţii eterne. Ţăranii ştiu, de la mic la mare, ceea ce este bine şi rău. Tablele de valori sunt cuprinse în proverbe, în datini, în doctrina străbunilor şi în filosofia naturalităţii”
Nu am pretenția de a mă compara cu Brâncuși în nici un fel, dar atunci când am citit ce a spus, mi-am amintit ce am simțit la Sarmisegetusa, acea legătură cu strămoșii. Suntem atât de diferiți, ne putem exprima fiecare într-o infinitate de moduri. Dar în esență, trăirea se poate regăsi ca fiind la fel, în sufletul fiecăruia dintre noi.
Am să redau mai jos o interpretare recentă a semnificației Coloanei, pe care am descoperit-o la momentul scrierii articolului. Încă o dată mi s-a confirmat că nimic nu e întâmplător, pentru că acest mesaj l-am primit fără să-l caut fix la momentul potrivit. A apărut în calea mea prin intermediul unei postări publice făcută pe Facebook de către un amic, Teodor și a fost realizat de Dudăl Șumdăl:
Am avut norocul să am parte de un cer senin și astfel să vad cum coloana atinge cerul, să văd cum ea este cu adevărat infinită așa cum și izvorul de unde izvorăște dragostea, este infinit. Unii poate mi-ar replica, da, dar doar atunci când este ”dragoste adevărată” Răspunsul meu? Există și altfel? Dacă nu e așa, nu e dragoste!
”Du-te! îmbrățișează Columna infinirii cu palmele mâinilor deschise. Apoi, înălţându-ţi ochii, priveşte-o – şi vei cunoaşte, astfel, într-adevăr, sinele cerului.” – Constantin BRÂNCUȘI
Eu nu am reușit să îmbrățișez Columna Infinirii, pentru că Poliția Locală nu m-a lăsat. Dar fiind acolo, am simțit sursa izvorului iubirii mele, i-am simțit infinitatea. Frica mea nu este că mi se va sfârși cândva iubirea pe care o pot oferi și nici că dacă nu ar mai fi EA, poate că nu se va mai găsi o destinație pentru iubire, ci îmi este frică că am putea rata o șansă ce ni s-a oferit, că am putea rămâne cu prea puțin timp în această viață și pentru iubire fără de… Pentru iubire și atât. Cu toate astea, îmi dă curaj și sunt cu totul de acord cu Freddie Mercury atunci când spune în 1986 că: ”One year of love is better than a lifetime alone”
Chiar dacă nu am îmbrățișat coloana, am înălțat totuși ochii și am găsit cerul. Și atunci… mi-am amintit că TU mi-ai spus indirect cândva într-o postare:
”El știe!”
Am pornit imediat la drum dând galop calului meu de fier, care mi-a răspuns asemeni unui prieten de nădejde fornăind din ”nări” și punând la bătaie toți cei 42 de cai din ”inima” sa pentru a mă duce ca gândul și ca vântul, spre a ajunge cât mai repede. Unde? Mai aproape de cer! De ce? Pentru a-l întreba de știe răspunsul la întrebarea, ”din toate întrebările…cea mai grea” – Alexandru ANDRIEȘ
Ionuț MIHALACHE
Jurnal de "călătorie" - destinația: întâlnirea cu sine, Eu și Tu (Noi) 