Șoseaua începea să șerpuiască din ce în ce mai des, iar aerul începea să aibă miros de pin, miros de munte. Doar un motociclist poate înțelege bucuria interioară pe care o simți atunci când te avânți pe două roți pe Transalpina. Dacă mai ai parte și de vreme bună, atunci poți spune că: ”Heaven is a place on earth!”
Transalpina este cel mai înalt drum din România care poate fi traversat cu motocicleta sau mașina, având punctul cel mai înalt în Pasul Urdele (la 2.145 m).
Transalpina este unul dintre drumurile-bijuterii ale țării, alături de Transfăgărășan. L-au folosit romanii, în timpul bătăliilor cu dacii. L-au folosit germanii, în timpul celor două războaie mondiale. Iar astăzi, pe exact același drum am mers și eu călare pe calul meu de fier.
Și cum urcam eu bucurându-mă de fiecare viraj, iar simt o înțepătură… de data asta în piept. Acum eram deja sigur ce este… nu mai aveam nici cea mai mică îndoială. Iar o viespe, am căutat repede un loc unde să pot trage pe dreapta. Nici nu știu când m-am descheiat la giacă și cămașă, dar cu mare grijă pentru că știu că așa cum pisica are nouă vieți și viespea înțeapă de mai multe ori. Na… ce să-i faci, mi-a trebuit ”erou de poveste”, trebuie să accept și provocările. Am reușit să scap de viespe, dar acul a rămas înfipt în piele suficient de sus încât să nu îl pot vedea cum trebuie și să-l scot singur. Mă uit în jur și vad un cuplu de tineri ce își făceau o fotografie. Mă apropii de ei, cu pieptul dezgolit și… și bineînțeles, m-am adresat lui. 🙂 Rugându-l dacă nu ar vrea să-mi scoată acul. S-a străduit cât a putut săracul om… dar nu a reușit. Bun la inimă ce-i drept dar.. nici că și-a lăsat prietena să încerce deși cu unghiile ei cred că ar fi reușit. Până la urmă, ori a ieșit singur ori am amorțit de eu tot, nu știu. Știu doar că de la un timp nu l-am mai simțit.
Sunt atâtea locuri frumoase pe Transalpina că nici nu știi unde să te oprești și chiar uiți să faci fotografii uneori. Atât de tare de cuprinde contemplarea.
Și atunci, poți trăi senzația de unitate cu natura, cu cerul cu tot ce te înconjoară. Realizezi că poate că nici nu știi unde te afli. Că te afli în mijlocul necunoscutului… dar uneori se întâmplă ca în mijlocul necunoscutului să te găsești pe tine.
Este atâta frumusețe pe Transalpina, este atâta liniște, ești doar tu și cerul. Aici este loc doar pentru contemplare. Te poți abandona în frumusețe și îți poți auzi inima. Auzindu-mi inima, mi-am dat seama că cel mai mare compromis pe care îl poți face, nu este cel pe care îl faci față de ceilalți. Timpul vindecă și îți poți ierta compromisurile făcute față de oameni. Dar compromisul
pe care îl faci față de tine, față de inima ta… este cel care nu te va lăsa să dormi nopțile. Mi-am ascultat inima și am întrebat-o: câte compromisuri am făcut față de tine? Inima nu o poți minți, pe tine nu te poți minți. Tot ce facem e doar un compromis atunci când alegem în detrimentul a ce ne spune inima. Mintea? Mintea nu te apără… mintea dacă o lași să decidă singură și nu în comuniune cu inima, va decide în funcție de tot ce am moștenit din copilărie și de la cei care ne-au crescut, mintea este supusă instinctului de conservare. Este bun, dar cu moderație, pentru ca ne poate împiedica să vedem scânteia dintr-un om sau dintr-o oportunitate pe care viața i-a scos în calea noastră. Și atunci, ratăm lecția pe care o avem de învățat lângă acel om, sau din acea oportunitate.
Am făcut compromisuri față de mine, față de felul meu de a fi, purtându-mă altfel de cât sunt în anumite situații, pentru a da bine, pentru a nu deranja, pentru a mă face plăcut sau pentru a determina pe cineva să intre într-o relație cu mine.
M-am uitat în urmă, și am constatat că față de inima mea, cu adevărat față de inima mea, am făcut doar două compromisuri…. în două situații diferite. Unul a fost într-o situație în legătură cu mama mea. Atunci am ales să fac ce mi-a spus mintea și nu ce îmi dicta inima. Și așa e… nopți la rând acel compromis nu m-a lăsat să dorm. Încă mai mă bântuie uneori, dacă e să fiu sincer până la capăt. Dar umbra ce mă urmărește acum este umbra celui de acum și în ea văd aceeași bucurie interioară ce o văd și în mine și care își dorește să se desăvârșească prin împărtășire.
Al doi-lea compromis a implicat o alegere pe care am făcut-o în legătură cu cariera. Dacă la prima nu mai pot schimba nimic… în a doua situație, încă mai e vreme. M-am poziționat pentru prea multă vreme în funcție de ce va spune bunica, pisica, lumea, sau frica. La urmă voi răspunde față de inima mea și atât.
În liniștea aceea, fiind atât de aproape de cer încât dacă închizi ochii te poți simți nimeni, nicăieri și pretutindeni, când tu ești cerul și cerul este tu, poți pune acea întrebare din toate întrebările cea mai grea: DE CE?.
Abia când dincolo de sine, simți că aparții defapt naturii și nu cuiva, în egală măsură cum nimeni nu îți aparține ție, îți poți pune acea întrebare din toate întrebările cea mai grea: DE CE?
Abia când ai curajul de a privi răspunsul în față, gata să nu faci nici un compromis față de inima ta, va veni răspunsul la întrebarea, de ce vreau asta, de ce vreau să fiu cu acea persoană, de ce aleg asta, abia atunci vei avea curajul să te întrebi cu adevărat. De câte ori nu m-am ferit de întrebare, pentru că am vrut să mă prefac că nu văd un răspuns pe care oarecum îl știam deja.
Și în ceea ce privește cuplul, am făcut multe compromisuri de zi cu zi față de mine, folosind o mască sau măști. Dar atunci când m-am aflat cu adevărat la o răscruce și a trebuit să aleg… nu am făcut compromis față de inima mea. De aceea sunt unde sunt acum, și îmi cer iertare tuturor celor cărora poate că le-am provocat o suferință prin alegerile mele. Cel pe care l-am făcut față de inima mea în relația de cuplu, sper să îl pot ”repara”. De aceea sunt unde sunt acum…la 7 luni distanță de la efectul compromisului meu, și la 15 luni de compromis.
Fiind acolo eu cu cerul, am pus întrebarea DE CE. Inima mi-a răspuns sinceră ca de fiecare dată și din acel moment sunt consecvent în a-i urma îndrumarea. Pentru că în momentul în care știi de ce, calea ți se deschide și poți găsi claritate în acțiunile tale. Indiferent de răspunsul pe care îl vei primi de la viață sau de ce va alege celălalt, tu vei rămâne cu bucuria că ți-ai urmat inima…no matter what!
Cerul mi-a răspuns înseninându-se și oferindu-mi bucurie pentru privire și suflet.
Am traversat Transalpina cu un zâmbet larg și plin de insecte cum numai un motociclist poate înțelege și aprecia. Am fost atât de furat de peisaj…/ încât nici nu am observat trecerea lui Cronos… și plecarea Soarelui.
M-a prins noaptea pe coborâre ceea ce nu e foarte plăcut datorită asfaltului de la noi dotat cu mijloace anti – adormire la volan. (a se înțelege gropi). A te prinde noaptea în pădure cu trafic zero pe motocicletă…. e destul de palpitant. Un lup nu poate intra în mașină dacă e încuiată, dar motocicleta chiar dacă o încui… tot se urcă lupul după tine pe ea. Și în momentul acela, mi-am amintit că ne petrecem atât de mult timp din viață gândindu-ne la ce am vrea să nu ni se întâmple în loc să ne gândim la ce am vrea să ni se întâmple. Așa că m-am hotărât să mă gândesc la cum aș vrea să mă aștepte la Brașov, Biki, nepoata mea, cu o pizza caldă, în loc să mă gândesc la cum mă așteaptă pe mine lupul ca pe o cină caldă.
Pentru ultimii kilometrii recunosc că am cam tras de mine… oboseala și frigul își spuneau cuvântul, dar puțin după miezul nopții am ajuns în Brașov, orașul Bisericii Negre și de unde în 1995 ”Cerbul de Aur a plecat după tezaur!” – Tony Grecu.
Cum și ce am povestit… prea obosit… parcă amintirea oboselii de atunci face ca ochii să mi se prelingă pe tastatură și acum. Așa că… ne vedem în episodul următor!
Ionuț MIHALACHE
Jurnal de "călătorie" - destinația: întâlnirea cu sine, Eu și Tu (Noi) 