„De ziua ta, mămico!”

De ziua ta mămico… îmi amintesc cumva de ziua când împreună eu și Cristina ți-am cântat pentru prima oară ”De ziua ta mămico… Eram pe hol, la intrarea în bucătăria cu pereți verzi… Acolo unde s-a întâmplat povestea cu felia cu salată de vinete, poveste pe care mă pune mereu Bianca să o tot repovestesc și râde mereu cu gura până la urechi ținându-se de burtă. Bucătăria în capătul căreia era intrarea în podul casei, de care îmi era atât de frică. Îmi amintesc încă și de baia cu cădița portocalie unde te strigam să vii să vezi ”omul alb”, atunci când îmi făcea tata baie. Îmi amintesc de primul cadou pe care  ți l-am făcut, un ghem de ață albastră. Aveam 4-5 ani și de atât am avut bani strânși în anul acela. Îmi amintesc și de cutiuța cea mică de metal în care sterilizai seringa pe care o foloseai să îmi faci moldamin, pentru că tare mai răceam când eram mic. Îți mulțumesc acum pentru nopțile pe care nu le-ai dormit atunci pentru ca eu să fiu bine. Deși ce e drept, atunci aș fi dat orice să dispară cutiuța aia mică de metal. :)))) Cred că și tata la fel… pentru că degetul lui îl mușcam în timp ce îmi făceai injecția. (tare mai dureau moldaminele alea). Îmi amintesc cum mă lăsai pe mine să calc batistele…, să bat ouăle pentru prăjituri… Mereu aveam ceva dulce făcut de tine…. Îmi folosește acum, tu știi ce prăjituri bune fac? Mai târziu… sacoșele cu sticlele de lapte pe care le cărai pe jos din dealul Copou-lui până jos la barieră la Țigarete și ți-au lungit mâinile atâția ani… Uite ce bine am crescut … Și ce bine venite erau pateurile (bușeurile) tale cu brânză atunci când învățam pentru bac sau facultate… Când eu învățam până la 2 noaptea iar tu mai erai încă în bucătărie deși veneai după o zi de muncă iar dimineață urma una nouă.

Mai ții mine fugăririle prin casă cu Cristina și cu Donna? Ce râsete mai trăgeam… :)))

Îmi amintesc și serile când te întorceai de la ședința cu părinții de la școală și… mereu aceiași replică: ”Are cap, e capabil… dar nu vrea!” Știi… de fapt vroiam… dar nu știu de ce nu prea îmi ieșea. Dar până la urmă …uite că mi-a ieșit 🙂

Au fost și momente mai dificile, momente în care poate că m-ai certat sau în care poate nu a fost așa cum mi-aș fi dorit…. dar așa sunt eu, nu reușesc să îmi amintesc decât momentele frumoase, nu pot să văd ”partea rea” din cineva, nu pot să văd în general decât partea bună din orice. Asta tot de la tine o am, moștenit, învățat…

Există totuși ceva ce am să mă strădui să fac diferit față de cum ai făcut tu, atunci când va fi cazul. Și anume, atașamentul… mi-a fost tare greu atunci când ai plecat… Chiar de nu am arătat-o, o parte din mine a plecat atunci cu tine. Dar am adus-o înapoi pentru că știu că îți dorești să mă știi întreg.

Știu sigur că de undeva din drumul tău mă citești, pentru că de fapt nu ai făcut altceva decât să te muți din casă în ”pretutindeni”. Așa că, pentru toate momentele frumoase pe care le port acum cu mine îți mulțumesc și îți spun azi, de ziua ta, La Mulți Ani fericiți în inima mea, a Cristinei, a lui Tata și în a tuturor celor cărora ai ales să le dăruiești o parte din tine. Și să îți dea Dumnezeu motive să zâmbești mereu, pentru că atunci când privesc cerul… îl văd, zâmbetul tău și mă ajută să merg mai departe atunci când am impresia că îmi este greu.

De ziua ta mămico, ca în fiecare an… eu, Cristina, Tata, Bianca și Tudor ți-am adus inima și îți zâmbim înapoi! 🙂

P.S.

Voi face gogoși azi, să te uiți să mă vezi 😉

Ionuț