Partenerul ”perfect”

Misiunea noastră este să evoluăm la nivel personal dar noi nu suntem singuri. Facem parte din ceva mult mai complex și anume ”umanitate”. Împreună cu toți ceilalți formăm acest imens complex numit umanitate, care la rândul său face parte din univers, care la rândul său face parte din Divin. Așa că fiecare din noi își are rolul său în a duce omenirea la un alt nivel spiritual. Cum putem face asta? Ducând putin mai departe, pe o altă treaptă ceea ce au făcut părinții noștri. Am să mă refer deocamdată doar la relația de cuplu. Noi învățăm ce este cuplul de la părinți sau de la cei ce ne cresc în primii ani de viață. Așa că dacă alegem să fim părinți conștienți, vom avea mare grijă ce arătăm copilului sau copiilor noștri în cazul în care avem.

Dacă suntem puțin atenți vom observa un anumit tipar, o anumită abordare pe care o are unul din părinți față de ceea ce înseamnă cuplul, față de ceea ce înseamnă relația cu un partener. Conștient sau nu, părintele respectiv ne va transmite acea atitudine și atunci ne vom aduce în viața noastră persoane care să ne facă să manifestăm același comportament sau să ne creeze mediul în care suntem obișnuiți. Ba mai mult, prin fricile noastre vom determina partenerul să manifeste un comportament pe care nu l-a manifestat față de alte persoane. Cum? Păi gândurile nostre au putere, frica, temerile, suspiciunea, au efect de rugăciune. Ele au puterea de a face schimbări în câmpul celui de lângă noi. Și atunci vom ajunge în situația în care un partener care înainte să ne cunoască avea ca și principiu de viață onestitatea în orice situație… să ne mintă pe noi.

Într-un cuplu, nu ești doar în relație cu cel de lângă tine… ba de fapt ești mai mult în relație cu tine însuți. Și atunci, dacă noi înșine avem încă probleme nerezolvate, programe care rulează de la cei ce ne-au crescut, de genul toți bărbații sunt așa sau toate femeile sunt așa… atunci vom continua să găsim aceleași probleme în fiecare partener. Poate puțin diferit, dar ca esență aceeași problemă. Vom avea atunci impresia că actualul seamănă cu altul din trecut sau că manifestă același comportament. Vom observa cum noi înșine le cerem să schimbe ceva la aspectul fizic, ceva ce va face ca toți să aibă ceva în comun. De exemplu le cerem să își poarte părul într-un anumit fel sau să își poarte barba într-un anumit fel. El sau ea vor ajunge mai devreme sau mai târziu să manifeste exact comportamentul de care ne este nouă frică, pe care ni l-a imprimat unul din părinți… Vom avea inițial tendința să spunem că uite vezi… a avut dreptate. Dar dacă privim puțin dincolo de suprafață, vom observa că el sau ea nu este altceva decât oglinda noastră. Proiectăm spre partener ceea de ce suntem capabili noi înșine. De ce? Pentru că noi nu vedem lumea așa cum este ci așa cum suntem. Avem tendința să credem că toți sunt ca noi în ceea ce nu facem tocmai bine și că suntem superiori în ceea ce facem bine. Se mai întâmplă să ne creem scenarii… cu privire la partener să credem că el face anumite lucruri pe care nu le face și să ne trezim mai târziu că facem noi tocmai lucrurile de care îl acuzam pe el. 

De obicei nu observăm o persoană care a apărut pentru a ne ajuta să rupem lanțul… o persoană care poate că a trecut deja prin aceste experiențe și a înțeles. De ce? Pentru că nu înțelegem altceva decât ceea ce am fost învățați de mici și pentru că nu înțelegem că cel puțin în privința asta nu suntem într-o competiție. A recunoaște că celălalt ne poate ajuta, înseamnă a fi deschis spre a evolua și nu a ne plasa mai sus sau mai jos. Ce e de făcut pentru a rupe lanțul, pentru a face mai mult decât părintele nostru? E nevoie să ne conștientizăm frica și să ne ridicăm deasupra ei. Să nu proiectăm așteptări dar nici frici pe partenerul nostru. 

Și, atunci, de ce nu îmi schimb modul de gândire? Pentru că alt mod de gândire încă NU știu, nu cunosc și trăiesc cu convingerea că altul mai bun nu există. Am nevoie de un proces de conștientizare și dezvoltare în care să intru alături de un om sau de oameni ce au parcurs acest proces și și-au transformat deja viețile, și-au transformat relația cu ei înșiși și au căpătat acel echilibru emoțional atât de necesar pentru a fi fericiți. Oameni care sunt deschiși de asemenea să vadă ce oglindește unul în celălalt. De aceea nu există partener perfect, sau mai bine spus fiecare este partenerul perfect pentru momentul respectiv, fie ca e prieten, amic sau iubit/iubită. Ține doar de noi să îl recunoaștem, să folosim oportunitatea pe care ne-a oferit-o viața scoțându-ne în cale acea persoană. Oportunitatea de a vedea ce e necesar să facem altfel decât au făcut părinții sau noi în situații similare pentru a aduce în viața noastră rezultatele pe care în adâncul inimii ni le dorim. Atâta timp cât nu vom schimba ceva în noi, vom obține mereu același rezultat.

Acum două zile Facebook-ul mi-a amintit de un articol pe care l-am scris în urmă cu un an: ”Când eram mic vroiam să fiu ca tata”. Mi-a trebuit un an să recunosc piesa din puzzle. Să mă uit atent la ce anume din ceea ce tata a considerat ca ”dramă”, tipar al vieții lui, am adus și eu constant în viața mea fără să îmi dau seama. De asemenea, cum am avut ceva șanse până acum să rup lanțul…. și nu le-am folosit.

Recunosc, mi-aș dori ca unele persoane să le fi întâlnit ca Ionuț cel de acum… dar în același timp, oare dacă ele nu ar fi fost în trecutul meu, ar mai fi existat Ionuț cel de acum? 

Dar acum știu și sunt gata să fac altfel, pentru că așa cum spuneam și în articol, sunt unele lucruri pe care nu vreau și nu le fac ca tata și asta mă va face să fiu din ce în ce mai mult ca MINE și să îmi trăiesc propria viață. Voi?

Vă doresc tuturor să fiți mereu cu ochii, urechile și inima deschisă pentru a recunoaște potrivirea din fiecare loc, eveniment și persoană.

Ionut Mihalache