40+

Am fost întrebat cum mă simt acum că am schimbat prefixul. Sincer, fizic și mental mă simt ca la 30 dar cu 10 ani de experiență. Sufletește nu știu să spun ce vârstă simt pentru că sufletul nu are vârstă. Mă simt tot EU dar puțin altfel parcă. Simt că pe măsură ce învăț mai multe parca îmi dau seama cât de puține știu încă. Mă uit la mine și la ai mei prieteni din copilărie și nu reușesc deloc să îi asociez cu felul în care vedeam eu pe cineva de 40 de ani atunci când eu aveam 25-30 de ani. Parca timpul s-a oprit în loc undeva pe la 27-30.

 Îmi amintesc când eram mic sau mare și la unele întrebări mi se spunea că: ”Vei înțelege mai târziu!”. Acum, e deja mai târziu și descopăr că am întrebări care și-au găsit răspunsul dar am și unele care nu și l-au găsit încă. Așa că, acum nu mai caut doar răspunsuri potrivite ci și întrebări corecte.

Am visuri împlinite, am altele care încă sunt la copt sau la dospit. Lucrez la ele și sigur se vor împlini dacă e să fie spre binele meu suprem. Pentru că nimeni nu îți poate lua ce e menit să fie al tău. Nimeni și nimic nu poate sta în calea omului care știe unde merge. 

Ce mi-aș dori cel mai mult să primesc în dar sau să pot cumpăra? TIMP… Timp pentru a fi cu cei dragi atât de mult pe cât mi-aș dori eu. Timp pentru a întâlni oameni, timp pentru a putea învăța ceea ce am de învățat de la fiecare om pe care îl întâlnesc. Timp pentru a citi toate cărțile pe care mi-am propus să le citesc… Timp pentru a scrie tot ceea ce simt că am de transmis. Timp pentru a călători să pot să acumulez în mine tot ceea ce are lumea asta să îmi ofere. Dar cum timpul nu îl poți cumpăra, mă strădui să mi-l ofer eu mie însumi. Timp pe care îl ofer mai departe celor dragi mie, persoane și activități. Serviciul ideal pentru mine acum… nu mai e cel ce îmi oferă venituri mai mari,  ci cel care îmi oferă un venit mai mare raportat la timpul petrecut la serviciu.

Ce mă bucură cel mai mult acum? Miracolul vieții… Mă bucur din orice… E un miracol că pot îmbina ingrediente pentru a crea o farfurie din care să gust cu bucurie, care să îmi creeze un infinit de senzații în gură. E un miracol că pot gusta un pahar de vin, că pot mușca dintr-un fruct. E un miracol că pot mirosi o floare și că pot planta o roșie care mă bucură cu fructul ei. E un miracol că pot sta de vorbă și îmi pot umple inima cu prietenia unui prieten. E un miracol că pot pune una lângă alta litere tipărite într-o carte pentru a înțelege o idee. E un miracol că pot simți vibrații ale aerului pe care le pot exprima mai apoi prin dans. E un miracol că pot să mă las mângâiat de vânt și simți vibrația motorului în vene atunci când merg pe două roți. Că pot simți acea tensiune când pui contactul și se aude prima zvâcnire a motorului. Acea senzație când ai luat piciorul de jos și cu o mică mișcare a încheieturii ai pornit într-o călătorie. Pentru că pe două roți, chiar și drumul până la supermarket e o călătorie. E un miracol să poți iubi și să fii iubit. E un miracol să poți fi trist, să poți să plângi, să îți fie dor. Nu mai fug acum de momentele de tristețe. Mi le accept sunt ale mele și mă fac să fiu OM. E un miracol că merg în fiecare seară la culcare cu certitudinea, convingerea chiar că mâine mă așteaptă o nouă zi, deși nu îmi garantează nimeni asta. Miracolul vieții, sentimentul de individualitate că eu sunt eu dar în același timp de apartenență la umanitate, asta înseamnă pentru mine vârsta la care sunt acum.  că fericirea, iubirea și sufletul nu au culoare ci sunt colorate.

Am primit o mulțime de cadouri de ziua mea: timpul prietenilor, îmbrățișări, gânduri, urări, cântece ce mi-au bucurat în primul rând inima. Dar vreau să îmi fac și eu un cadou mie în seara aceasta. Și anume, libertatea pe care ți-o dă adevărul. Adevărul pe care ți-l spui ție și celorlalți. Unii spun că adevărul doare, dar cum poate să doară ceva ce face bine.  Ce îmi promit azi mie? Să mă aflu mereu în adevăr față de mine și față de voi prin ceea ce fac, prin ceea ce vă spun și prin felul în care vă răspund. Este darul meu pentru mine și voi de ziua mea.

Altfel spus… cum sunt acum la 40? Simt că mai am atât de multe de trăit, învățat, descoperit. Asta mă entuziasmează și îmi suflă în pânze să ”călătoresc” mai departe și abia aștept să mă întâlnesc cu mine cel de mâine. Și… cam așa: 🙂

Vă iubesc pe toți, al vostru Ionuț!!! 🙂