Timpul – înșiruire de evenimente!

Uitându-mă retrospectiv la copilăria mea, mi-am dat seama că nu îmi amintesc foarte bine…sau cel puțin nu mi-au rămas puternic implantate în amintire cadourile primite. mă refer la jucării de tot felul sau haine sau altele. M-am bucurat nespus atunci pe moment de ele, dar descopăr că în amintire mi-au rămas alte daruri. Mi-a rămas timpul pe care mi l-au oferit în dar parinții mei, sora mea, unchi, mătușe, prieteni ai mei sau ai părinților mei, vecini, etc. Îmi aduc aminte cu drag de stările și trăirile pe care le-am avut în anumite situații. Îmi aduc aminte de unchiul Fănică care mereu avea o glumă și era cu zâmbetul pe buze, de cum m-am simțit când făceam un cort din pături în sufragerie și se coborau la imaginația mea de copil. Îmi aduc aminte de prima plimbare cu motocicleta cu domnul Pascu, vecinul nostru. Experiență ce m-a adus acum în situația de a avea și eu o motocicletă. Îmi aduc aminte de momentul în care tata m-a pus în brațele lui la volan. Îmi aduc aminte de poveștile pe care mi le spunea Cristina, sora mea și de cum mă legăna pe picioarele ei cu o pernă pusă la capul picioarelor sau când am mers să ne dăm cu skate-ul împrumutat de la Viki. Îmi aduc aminte de bucuria pe care o aveam când mama mă lăsa să frământ eu aluatul sau când a avut încredere în mine și am făcut prima mea prăjitură…Trandafirași de ciocolată. Îmi aduc aminte de tortul de mere pe care îl aveam la ziua mea când invitam toți copii din vecini. Îmi aduc aminte și păstrez viu fără să fac vreun efort, doar de timpul, trăirile, învățămintele și joaca ce mi-au fost date în dar. Deși nu am încă copii care să fie biologic ai mei, măcar acum știu ce vreau să le las în dar pe lângă jucării, lor și finuțelor pe care le am și finuțelor și finilor pe care îi voi mai avea și tuturor copiilor ce viața mi-i va scoate în cale.

De ce?

Pentru că făcându-le lor un dar îmi fac de fapt mie un dar.

Pentru că am realizat că timpul nu e altceva decât o înșiruire de evenimente și trăiri. Că eu nu sunt definit de evenimente ci de felul în care am ales să reacționez la ele. 

Timpul, o noțiune atât de subiectivă și de volatilă. Se contractă și se dilată în funcție de starea noastră. Nu există competiție aici. Se întâmplă uneori să trăiești cu cineva în patru luni experiențe cât alții într-o viață. Se întâmplă ca toate să se comprime atât de mult încât să treci într-un timp atât de scurt prin toate trăirile unei vieți și să ai senzația că parcă a durat doar o zi dar în același timp o viață.

Și… cât de minunate sunt mintea și sufletul omului de sunt capabile ca uneori să surprindă într-un singur tablou…chiar mic, o poveste întreagă. Să cuprindă toate personajele ei, toate întâmplările, toate locurile, toate emoțiile și trăirile ei, toate dorințele și visele ei… TOTUL. Mulțumesc!!!

Ionuț MIHALACHE