Un dar!

Ne dedicăm mare parte din timpul nostru pentru descoperirea sufletului pereche, a partenerului perfect, dar alocăm de multe ori atât de puțin timp pentru a ne descoperi pe noi. Ne uităm de atât de puține ori să vedem cine locuiește în interiorul inimii noastre. Dacă am face-o, am fi uimiți de ceea ce vom găsi acolo.

Ideal ar fi ca înainte de a căuta perechea, să ne căutăm pe noi înșine și chiar și după ce formăm un cuplu să nu abandonăm acestă introspecție.

Sunt convins acum, că abia atunci când ajungi să cunoști câte ceva despre tine, poți cu adevărat să fii ceea ce te aștepți la rândul tău de la partenerul tău. Pentru că abia atunci ajungi să știi cine poți fi pentru acea persoană și ce fel de daruri poți aduce în viața ei.

Singurătatea nu înseamnă de fiecare dată liniște… uneori ea vine la pachet cu mult ”zgomot – gălăgie”. Abia atunci când auzi tăcerea lucrurilor din casă, ajungi să înțelegi ce este cu adevărat singurătatea. Am căutat de fiecare dată când m-am aflat în gălăgia gândurilor, să îmi aduc liniștea și în această căutare m-am uitat în mine. Am descoperit că nu e niciodată prea târziu să descoperi noi aspecte pe care nu le cunoșteai despre tine, noi căi de a îți exprima sufletul și trăirile.

Acum un an cam în aceeași perioadă, am găsit uitându-mă în sufletul meu, acestă carte și am hotărât să o împărtășesc cu voi. Este un mic dar pe care l-am făcut, făcându-mi mie un dar în același timp. Pentru că prin conversația cu mine, m-am redescoperit și așternând gânduri pe hârtie ele au prins viață.

 

Anul acesta, am descoperit această emoție, imagine și am hotărât să o împărtășesc cu voi, dar de data asta… puțin altfel. Mereu am spus că pescuitul nu e pentru mine pentru că nu am răbdarea necesară…. Se pare că m-am înșelat! Nu în privința pescuitului, ci în privința răbdării… Nu am crezut niciodată că pot avea răbdarea să fac asta:

Este Micul Prinț din fiecare din noi!

A fost o ”călătorie” frumoasă de la idee și până la ceea ce vedeți acum. A meritat și… nu e niciodată prea târziu să încerci… începi ceva nou, să devii ceea și cine ai fost menit să devii!

Ionuț MIHALACHE

Un gând despre „Un dar!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s