Nu aveam cum să plec din satul Gordi, fără să încercăm deliciile specifice și anume cachi uscate si Churchkhela. Mai exact, ai zice că sunt niște cârnați sau salamuri subțiri dar de fapt e un șirag de nuci sau alune trase într-un sirop gros de struguri.
Drumul continua printre satele ce aduc pe alocuri cu cele de la noi. Deodată, agale
mergea un car tras de boi mânați de un băiețel. Imaginea m-a dus imediat în copilărie și mi-a amintit de o poveste ce m-a urmărit toată adolescența. O poveste ce ne-o spunea tata de fiecare dată când voia să scoată în evidență ce copilărie ușoară avem noi și cât de grea a fost a lui. Dacă eu am avut răbdarea să o ascult de sute de ori… acum a venit rândul vostru să o citiți măcar o dată. Este cam așa:
“Atunci când aveam 8 ani, tata mă trimitea cu boii la câmp. Trebuia să pun jugul la boi și fiind mic nu aveam putere să ridic jugul. Boii, așa boi cum erau ei, mă vedeau că nu pot și aplecau ei capul să ridice jugul!!!!”
În mare, îl înțeleg, tata mereu si-a prezentat viața ca pe o tragedie greacă… Fără să vrea m-a făcut actor în filmul său. Părinții fac de multe ori asta din prea multă grijă, din dorința de a ne proteja, transferă fricile lor asupra noastră. Încearcă să ne prezinte viața prin “ochelarii” lor. Doar că… de cele mai multe ori noi avem alte “dioptrii” si atunci ochelarii lor nu ni se potrivesc. Ai lor sau ai altor sfătuitori, indiferent cât de bună ar fi în esență intenția lor. De aceea e bine să ne folosim proprii “ochelari” de este nevoie de ei. E optim să jucăm propriul nostru film. Norocul meu? De curând am observat asta si am decis să fiu actor în propriul meu film. Filmul meu, nu e si nici nu va fi o tragedie. De ce? Pentru că mie îmi plac filmele vesele. În filmul meu sunt un fel de Sergiu Nicolaescu :)) Eu joc rolul principal, eu sunt regizor, scenarist… Viata imi furnizeaza restul personajelor.
Am ajuns pe dupamiza în Borjomi. Borjomi este un oraș-stațiune din centrul Georgiei. Este cunoscută pentru apele minerale, cu izvoare din Borjomi Central Park.
Legenda spune că numele „Borjomi” provine din două cuvinte: „borj” (fortăreață) și „omi” (război). În trecut, războaiele s-au petrecut frecvent în zonă, timp în care Canionul Borjomi a fost o bază militară strategică; munții din jurul orașului au furnizat o fortăreață naturală și au fost, de asemenea, site-uri perfecte pentru turnurile de veghe.
Până în 1900, volumul de apă minerală Borjomi depășea 1 milion de sticle pe an.
În 1980 Borjomi a devenit primul brand larg recunoscut în Uniunea Sovietică; eticheta sa
albă și roșie era familiară aproape tuturor consumatorilor. Până la 1 milion de sticle de jumătate de litru au fost vândute zilnic, în timp ce volumul anual de producție a ajuns la 400 de milioane de sticle.
Astăzi Borjomi este îmbuteliat din acelasi izvor ca în 1890. Culoarea albastră-verde-verde a sticlei „Borjomi” este brevetată și are un nume propriu: Georgian Green.
A bea apă minerală Borjomi este benefic pentru sănătatea dentară. Fluorul și iodul din apă ajută la scăderea riscului de apariție a cariilor.
În timpul vizitelor lui Winston Churchill în URSS sticlele „Borjomi” au fost întotdeauna plasate pe masă lângă el, ca parte a protocolului oficial.
Legenda spune că, la întoarcerea din misiunea sa în spațiu, prima cerere a lui Yuri Gagarin a fost o sticlă de „Borjomi”.
În ciuda faptului ca izvorul Borjomi este atestat de peste 1.500 de ani, compoziția sa minerală rămâne neschimbată, conform înregistrărilor făcute în 1890.
Parcul si stațiunea în general au așa, un aspect de Călimănești Căciulata…
Aproape de intrare se află o cascadă unde poate fi admirată o statuie a lui Prometeu.
Întâmplările ce l-au condus pe Prometeu la gestul care l-a făcut celebru în mitologie sunt legate de vrăjmăşia dintre titan şi Zeus.
În Sicion se ivise o dispută în privinţa unui taur sacrificat, din care doar o parte trebuia să le fie oferită zeilor drept jertfă, iar restul să le rămână oamenilor. Prometeu a fost chemat să decidă ce părţi ale taurului li se cuveneau zeilor şi ce puteau să păstreze oamenii pentru ei. Pentru că iubea oamenii, acestia fiind creația sa, el l-a indus în eroare pe Zeus, acoperind cu pielea animalului două grămezi egale, una conţinând însă doar oasele taurului învelite într-un strat de grăsime ispititor, iar cealaltă bucăţile bune de carne, ascunse în aşa fel încât să nu se vadă. Înşelat, Zeus i-a lipsit în schimb pe oameni de foc.
Prometeu a încercat să remedieze situaţia, fiind sprijinit în tentativa sa de Atena, zeiţa ce îi oferise cunoaşterea tuturor acelor arte pe care la rândul lui le-a transmis oamenilor: de la astronomie la medicină, de la matematică la arhitectură, de la tehnica navigaţiei la cea a prelucrării metalelor. Cu ajutorul Atenei, Prometeu a intrat în Olimp, a desprins din carul Soarelui, veşnic arzător, o scanteie incandescentă, a ascuns-o în tulpina scobită a unei trestii şi a fugit, nevăzut, cu darul său pentru oameni.
Zeus şi-a dat însă seama de furt, văzând în depărtare lumina focului strălucind printre oameni. Înfuriat că a fost tras pe sfoară, i-a pedepsit şi pe oameni, şi pe autorul furtului. Oamenilor le-a trimis sursa tuturor relelor, Pandora, o tânără superbă de care aceştia s-au îndrăgostit, iubindu-şi astfel propria nenorocire; lui Prometeu i-a rezervat o pedeapsă crudă, punându-l pe Hefaistos să-l înlănţuiască în vârful muntelui Caucaz. În fiecare zi un vultur cobora din cer şi îi mânca ficatul, care se regenera peste noapte, tortura fiind astfel nesfârşită. Prometeu a fost eliberat de Heracle, care a ucis vulturul şi a smuls lanţurile titanului.
De aici am mers mai departe spe băile termale. Pentru că eram oarecum presați de timp, am ales de data asta să străbatem drumul de 3 km până la băi cu un taxi local. Am fost impresionat de mașina folosită. Urma să observ ulterior că este foarte folosită si larg răspândită în Georgia în zonele cu trasee mai Off-road. Este vorba de un mic Van 4wd si anume, Mitsubishi Delica.
A urmat o baie binemeritată si așteptată. Afară erau circa 14 grade, dar când apa e caldă, mai contează? :))))
La intrarea în parc mi-a atras atenția o casa mai deosebită. Am aflat că aceasta se numește Firuza si că a fost construită în 1892 din ordinul lui Mirza, consulul Iranului. Este construită în stil persan si are numeroase decorațiuni din oglinzi si lemn pictat în culoarea turcoazului.
Seara ne-a găsit între zidurile castelului Rabath din Akhaltsikhe. Un pahar de vin, o porție de ciuperci cu brânză, o narghilea si un nou prieten aveau să ne pregătească să pășim prin poarta spre legenda zilei de mâine.
E minunat cum viața îmi trimite în momente pe care le consider mai dificile din punct de vedere emoțional, îngeri care să îmi arate ce înseamnă AGAPI.(Iubirea care nu așteaptă nimic în schimb, iubirea pe care a avut-o si Prometeu pentru oameni). Uneori sunt copii iar uneori sunt animale, în special câini. Așa că, eu cred acum că nu toți îngerii au aripi… mai sunt si unii care au lăbuțe…
Ionuț MIHALACHE
Jurnal de "călătorie" - destinația: întâlnirea cu sine, Eu și Tu (Noi) 