Cu toții am trecut sau vom trece printr-o despărțire măcar o dată în viață. Este probabil parte din drumul pe care este necesar să îl parcurgem pentru a afla ce este iubirea și compasiunea, pentru a putea ajuta mai târziu pe alții care trec prin aceeași experiență. Abia când ai fost acolo poți înțelege pe alții, chiar dacă experiențele nu sunt niciodată identice ci cel mult similare. Dar a putea spune cuiva, am fost acolo știu cum e și te înțeleg, poate ajuta enorm uneori. A trece printr-o despărțire nu e o simplă plimbare prin parc. Iar dacă cunoașteți pe cineva care trece prin asta, oferiți-i compasiune și răbdare pentru că această “plimbare” va dura cu siguranță mai mult decât vă așteptați voi să dureze.
Dragostea pentru o persoană cu care nu poți fi împreună te devastează literalmente – în așa măsură încât simți pur și simplu că îți este imposibil să mergi mai departe. Persoana cu care mergi seara în gând la culcare și pe care o găsești dimineața la trezire în gândul tău, poate fi motivul celei mai mari bucurii sau celei mai mari suferințe ale tale.
A vindeca o despărțire dureroasă este asemănător cu a vindeca o dependență. Pentru că deodată dispare ceva ce aducea bucurie în viața ta. Este foarte dificil să te obișnuiești cu situația de a nu mai vorbi cu cineva cu care erai obișnuit să vorbești zilnic. Și atunci ce faci? Asemeni unui dependent de droguri care înlocuiește drogul cu metadonă, înlocuiești prezența persoanei cu amintirile cu ea și ajungi să o idealizezi. Ajungi să uiți motivul pentru care nu mai sunteți împreună, îți vei aminti doar momentele frumoase și ajungi să te hrănești cu amintiri, să trăiești în trecut cu gândul la viitor, dorind ca prezentul să dispară. Nu e un loc în care să fie plăcut să trăiești, credeți-mă, așa că nu-i judecați pe cei ce se află acolo. Te trezești cu timp pe care nu știi cum să îl folosești. Asemeni unei dependențe, fiecare like primit de la ea/el pe Facebook, fiecare convorbire cu ea/el, fiecare veste pe care o primești despre ea/el este asemeni unei noi doze. Doză care îți dă putere până la următoarea perioadă de ”liniște”(în care persoana dispare) și îți alimentează speranța. Speranța într-o despărțire poate fi extrem de distructivă și de nocivă. A visa este necesar, dar a îți face speranțe deșarte este egal cu a-ți bloca viața.
Dacă te afli acolo…. singurul sfat pe care îl pot da este să nu te minți singur… să accepți realitatea, să lași o persoană să plece dacă a ales asta și să nu cerșești dragostea. Înțelege că nimeni și nimic pe lumea asta nu îți poate lua ceea ce a fost menit pentru tine! Umple timpul cu lucruri care îți fac plăcere să le faci și fă-le cu dragoste. Pune în activitățile tale toată dragostea pe care simți că acum nu ai cui să o dai, fă acte de dăruire. Pentru că știu… simți că nu poți trăi în absența iubirii și a manifestării ei.
Prin cele mai dureroase experiențe putem învăța cele mai valoroase lecții. Și poate că nu există greșeli cu adevărat, în special dacă greșelile ne-au învățat ceva esențial despre noi – cine suntem, pe cine iubim, ce ne rănește. Și chiar dacă nu am vrut ca o iubire să se încheie, poate că a fost destinul. Poate că trebuia să ni se frângă inima pentru a ne
pregăti pentru iubirea vieții. O greșeală adevărată este o relație prea toxică pentru tine, o relație pe care trebuia să o lași în urmă cu mult timp înainte, chiar înainte de a te face să suferi. Dar nu ai putut renunța la aceasta, dintr-un motiv sau altul. Nu pentru că persoana respectivă era potrivită pentru tine, ci pentru că era nevoie ca lucrurile să se întâmple astfel, pentru a învăța ce este iubirea adevărată. Indiferent de câte ori ai merge înapoi pentru a face lucrurile să funcționeze, nu vor merge niciodată. Pentru că nu a fost să fie. Relația trebuia să se termine. Scopul său a fost să te zdruncine, să te facă atât de disperat încât să fii nevoit să te transformi și să-ți schimbi complet viața.
Mereu am crezut că a fost un proces prin care m-am descoperit pe mine și am aflat cine sunt. Mai întâi am descoperit că scrisul îmi ajută și așa s-a născut o carte. Acum, pentru a face liniște în vacarmul gândurilor și a umple ”golul” lăsat, am apelat la pânză și penson și am descoperit că îmi place să pictez. M-am înșelat… nu este un proces de autocunoaștere, ci unul de creație. Zi de zi, prin alegerile pe care le facem ne creăm, decidem cine vrem să fim. Zi de zi, m-am creat pe mine cel de azi. Am învățat din ce nu am făcut optim pentru a putea fi cu adevărat un dar în viața cuiva.
Vindecarea nu este un proces care are loc peste noapte. Are nevoie de mult timp, de energie și de voință. Este o decizie constantă de a te dezice de toată toxicitatea din jurul tău și de a deveni mai puternic, astfel încât dezamăgirile să nu mai existe în viața ta, atât cât se poate. Este important să știi că poți iubi pe cineva, dar este la fel de important să pleci cu capul sus dacă știi că meriți mai mult. Iar iubirea vieții tale este după colț, așteptându-te să te vindeci și să te întregești. Iar atunci când îți vei întâlni adevărata dragoste, nu vor exista întrebări, dramă, nopți nedormite. Va fi o dragoste care calmează și care îngrijește. O dragoste care îți arată de ce au eșuat toate relațiile anterioare.
Pentru că toate lucrurile prin care ai trecut, fiecare relație sau experiență proastă, doar pavează calea către persoana destinată să fie cu tine. Iar această dragoste te va ridica. Pentru că asta face dragostea adevărată. Scoate ceea ce este mai bun din oameni la suprafață.
Și eu, am lăsat o ușă deschisă… însă înțelege că în viața ta, vine momentul în care trebuie să iei o decizie, întoarce pagina, scrie o altă carte sau doar închide-o.
Alege să nu mai fii o iubire de rezervă. Să nu fii doar o iubire viitoare, ”Dacă nu va fi bine unde sunt acum atunci mă voi întoarce la tine sau te voi alege pe tine! Vreau să fiu cu tine, dar nu acum!”.
Da, atunci când iubești, ceea ce faci nu trebuie să depindă de ce face celălalt. Dar iubirea presupune reciprocitate. Nu e natural să traversezi oceanul pentru cineva care nu e dispus să traverseze strada!
Acum înțelegi ce vreau să spun? Dacă chiar iubești, atunci alege acea persoană în fiecare zi. Nu doar în Weekend și pe urmă uită de ea toată săptămâna. Nu doar în timpul săptămânii și pe urmă uită de ea întreg Weekend-ul. Și cel mai important, confirmă prin fapte și sentimente această alegere!
Viața nu este doar momente perfecte, vor exista și discuții în contradictoriu și zile în care nu vă suportați. Acest lucru este normal. Uneori o casa e prea mică pentru o singură lume, da-păi pentru două… Dar nu lăsa niciodată contradicția de azi să afecteze comunicarea și iubirea de mâine. Pentru că vor fi momente când îmbrățișarea lui.. sau a ei, va fi singurul lucru de care vei avea nevoie și care îți va umple sufletul de liniște și pace.
Dincolo de fluturii în stomac și de îndrăgosteală, dragostea de cuplu se rezumă de fapt la
un singur lucru, simplu și comun. E ceva ce este necesar să fie făcut în comun. Acest lucru mic, este ALEGEREA.
Ne alegem unul pe celălalt constant. Alege-l pe cel de lângă tine, iubește-l, respectă-l, alege-l în fiecare zi a lui Dumnezeu, atât timp cât simți că îl iubești.
Nu am dat nici eu mereu senzația de încredere sau că am făcut o alegere clară. Drept urmare prin metoda ”bat șaua să priceapă calul” am primit următorul mesaj: “Dacă vrei să intri în viața mea, UȘA e deschisă. Dacă vrei să ieși, e tot deschisă. Un lucru este cert: să nu stai în ușă, te rog, că blochezi traficul!” Am înțeles, acceptat și aleg să fac tot ce ține de mine pentru a fi foarte clar în alegerile mele.
Acum știu că a iubi un om nu înseamnă să-i greșești și să-i declari mai apoi dragoste, nu înseamnă să-l rănești și să-i spui că a fost doar o greșeală, nu înseamnă să-i dai motive să plece pentru ca mai apoi să spui că te-a părăsit din motive egoiste.
A iubi un om nu înseamnă să-i greșești știind că te va ierta mereu, dar înseamnă să faci tot posibilul să fii un om cât mai bun pentru a răni de cât mai puține ori. Nu înseamnă să te lași așteptat știind că vei fi așteptat, ci să fii mereu prezent, chiar și când nu ești fizic acolo. Nu înseamnă să ceri mereu mai mult de la celălalt, ci să te oferi pe tine însuti fără să-ți fie teamă că vei fi judecat.
Iubirea e despre altceva, în special despre încredere și respect, căci fără ele nimic nu poate fi sigur într-o relație, poate doar eșecul, despărțirea. Şi a iubi mai înseamnă să îi oferi omului drag motive pentru a-ţi rămâne alături, nu pentru a pleca mai departe prin viaţă cu sufletul frânt.
Avem nevoie de oameni care se străduiesc să fie mai buni, care nu mint şi nu amăgesc, care iubesc sincer, care nu rănesc şi care îţi oferă motive să rămâi. De astfel de oameni avem nevoie pentru că aceşti oameni, în gesturi mărunte îţi oferă de fapt iubirea. Un mic dejun pregătit și nu comandat de la recepție dimineața, e un act de iubire. În farfuria respectivă vei găsi nu doar hrană pentru corp ci și pentru suflet.
Așa că dacă acum ești singur… și despărțirea îți macină până la durere fizică inima, dacă atunci când te întorci acasă ai ajuns să auzi tăcerea lucrurilor, ai ajuns să știi cu adevărat ce e singurătatea și dorul. Dar vreau ca tu să mai știi că lumea nu se termină aici. Nici a ta, nici a lui sau a ei. Nu ești singurul care a trecut prin așa ceva și dacă alții au reușit… și tu cu siguranță vei reuși. Vorba aia, Dacă Viorica Dăncilă a reușit să ajungă în turul doi… atunci și noi suntem capabili de orice. Toate persoanele care au trecut prin viața ta ți-au fost antrenori ce te-au pregătit pentru acea relație în care te vei simți ”acasă”.
Un lucru e sigur că nu trebuie făcut: Nu te arunca imediat într-o relație doar de frica singurătății. Cu siguranță nu ai bea otravă doar pentru că îți este sete. Și nici nu intra nevindecat pentru că e posibil să sângerezi pe oameni care nu te-au rănit.
Așa că…
Fii singur până găsești pe cineva care vorbește despre tine prietenilor săi, familiei sale, colegilor – literalmente tuturor. Fii singur până găsești pe cineva care este mândru și demn de tine.
Fii singur până găsești pe cineva care abia așteaptă să te vadă, dar nu pentru că vrea să te controleze, ci pentru că îi este bine cu tine.
Fii singur până găsești pe cineva căruia îi este dor de tine când nu ești în preajmă și nu pe cineva care uită de tine pentru un weekend întreg.
Fii singur până găsești pe cineva care este mândru de tine, care te inspiră, care dorește să fii mai bun și vrea să te ajute cu asta. Fii singur până găsești pe cineva care îți anulează toate complexele și îți îmbunătățește stima de sine.
Fii singur până găsești pe cineva care nu va încerca să facă totul de dragul tău ci doar atât cât este necesar iar pentru restul te va ajuta să faci singur și te va privi cu admirație la urmă de pe margine pentru reușita și creșterea ta.
Iar pentru cel ce alege să plece, referitor la a alege să nu intri pe ușă, eu aleg să o spun puțin altfel. Dacă nu ești gata sau nu vrei să faci această alegere sau simți că nu mai este cazul, nu este nici o problemă este omenesc să vrei să mergi pe drumul tău. Este și asta o formă de a fi autentic și sincer cu celălalt. Dar atunci lasă-l să plece. Nu ești singurul om de pe Pământ. Va întâlni cu siguranță pe cineva care îl/o va alege într-o bună zi și va continua să o facă în fiecare zi, și…. pe amândoi iubirea vieții vă așteaptă după colț(decizie).
Ionuț MIHALACHE
Jurnal de "călătorie" - destinația: întâlnirea cu sine, Eu și Tu (Noi) 
Am intalnit iubirea vietii, atât din perspectiva mea cât și a ei. Femeia aceasta are o capacitate de înțelegere a lucrurilor cum nu am mai vazut la nimeni. Calmul, simțul umorului, empatia, intensitatea trăirii emoțiilor, blândețea de pe chip… sunt doar ceva calități. Să-mi fie iertat, dar si ea a găsit aceleasi calități la mine.
Eram ca două picături de apă care se impreunasera. Am conversat doar cu zâmbetul pe buze, ne-am susținut reciproc, i-am șters lacrimile cu cuvinte de imbarbatare. (O femeie singura cu un copil are destule lucruri de rezolvat de una singură. Asa se explica unele momente de descărcare). De aici si șocul meu ulterior. Am vorbit și ne-am conectat atât de profund cum nu am mai facut-o in viața asta, si avem o varsta… Totul părea că merge în direcția unei relații perfecte, sau cu cel cu potențial.
Nici nu stiu cum sa incep… E greu să pun cap la cap prin ce trec. Eu am 40 de ani si nu în urmă cu mult timp, spre sfârșit de octombrie si început de noiembrie, am cunoscut pe un site de matrimoniale, o femeie de 37 de ani (liniștită, cu logoree si empatica)din alt oras, de la 200 km departare, cu care am creat o conexiune verbala, emoțională și intima destul de rara și profundă. Nu ne-am auzit niciodată la telefon, dar ne-am mai trimis câteva șoapte de noapte bună sau sunetul respirației, mici refrene de 10 secunde cântate. Ne-am scris zi de zi, timp de o lună și o săptămână, vorbind cu orele si uitând de noi efectiv. Deși lucram, tot timpul ne gândeam unul la celălalt. Intotdeuna am comunicat ce simtim si ce gândim încă de la început, ea incurajandu-ma sa fac asta, datorita experienței pe care o are în urmă faptului că de un an frecventează psihoterapeutul. Întrebări de genul : „Ce simti acum? La ce te gândesti? Cum iti este? Este ok sa nu răspunzi dacă nu simți, nu mă supăr” „Ce temeri ai?” ,dar si altele la fel de profunde pe care niciunul dintre noi nu a fost capabil sa le adreseze în fostele relații, cu atât mai puțin în online; erau foarte comune intre noi. Deși nu suntem cele mai deschise firi, încă de la primul contact am reusit sa facem asta cu ușurință, glumind, apoi găsind ca avem foarte multe în comun și un stil de viață asemănător. Nu mai spun despre pasiuni, viziuni comune asupra relației de cuplu etc. Ea este tot artista, ca mine. Chiar ajunsesem sa ne miram cât de bine rezonam si ne potrivim, parca vorbind în oglindă, ca și cum am fi în mintea celuilalt de ghicim dinainte ce vrea sa spuna. Nici ea si nici eu nu am experimentat asta in fostele relații. Am vorbit despre un viitor comun, copii, planuri de a ne muta împreună, ne-am trimis o grămadă de poze. Încă din primele zile am alunecat, daca pot sa numesc asa, deși nu știm cum s-a întâmplat, fiind prima experiență de genul acesta pentru noi, pe panta cybersexului – în scris doar, noi fiind si puțin „poeți ” , fără obscenitati si cuvinte murdare. Totul îmbrăcat intr-o frumoasă poezie care ne făcea să ne spunem cele mai intime gânduri ce ne vin în minte vizavi de celălat. Un fel de Nichita Stănescu al nostru, nimic vulgar. Un mic exemplu: „Ma faci sa ma arcuiesc si sa tremur necontrolat cand ma atingi și-mi vorbesti așa.” „Ah iubitule. Ce ma fac eu cu tine… Ma amuzi… Ma exciti… Ma consolezi…” „Pulsez si respir iubirea prin tine. Te vreau de ma tavalesc si fara nici un fel de presiune… Asa de mult te vreau… Fizic. Simt ca ma urc pe pereți uneori. Imi vine sa iti zic ca nu mai facem nimic pana nu ne vedem” „Chiar vrei sa ma indragostesc de tine. Dar s-a intamplat deja… Si tot intretii focul. As vrea sa adorm cu tine. Sa ma trezesc cu tine. Inca sper ca nu esti doar o plasmuire a mintii mele” „Suna dubios daca spun ca simt ca ma indragostesc de tine? Tot ce am vb cu tine nu am fost capabila niciodata sa vb cu vreun fost iubit. Fără nici un zid, fără niciun filtru. Si totul…fluid. Go with the flow. Am vrut si eu sa iti spun asta ieri… Dar din nou imi era teama sa nu par vreo dubioasa posesiva. As avea o mica tensiune in corp…. Atunci cand vorbeste tupeul tau cu mine” „Te doresc atat de mult in clipa asta incat simt ca nu ma pot misca. Simt arsuri in piept si trupul imi freamata de dorinta. Mi-e si rusine sa iti spun ca sunt mai mult decat fierbinte acum. Soarele e mic copil. Simt ca explodez curand… Simt lacrimi pe obraz, de fericire ca existi si ca te-am cunoscut, de tristete ca nu sunt langa tine acum… Nu stiu ce mi-ai facut, dar m-as bucura sa reusesc sa te iubesc cum m-ai iubit si tu. Ce dor mi-a fost de tine , iubitule. Explozia te asteapta sa ne sincronizam” „Chiar si cand inchid ochii de multe ori te zaresc” . Si altele poate un pic mai explicite, dar la fel de poetic aranjate. Ea este o fire foarte senzorială, ce tremură la fiecare mică atingere si se înfioară repede, fapt confirmat live. Ma rog, cred ca au existat cam 10 ocazii în seri diferite, dar și ziua, în care am explodat împreună de fericire, la propriu. Deja ne adresam cu iubitule si iubito, însă mai mult ea – entuziasmul ei fiind de nestapanit… Nu am intalnit in viata mea femeie mai atașată si fericita. Imi spunea cum ca toate prietenele sau colegele de serviciu o întreba cum de este atât de zâmbitoare și inseninata. Ajunsesem să ne miram ca am fost capabili să ne deschidem atât de tare cum nu am făcut o niciodată cu nimeni altcineva. Ne trimiteam poezii, stiam tot ce face celălalt și ce gândește. Psihologic stăteam excelent si ardeam de nerăbdare să ne vedem si fizic, dorinta de a ne intalni fiind prea mare. Ea se aprinsese mult mai tare si nu mai contenea cu laudele si aprecierile la adresa mea, precum: „esti cel mai minunat bărbat, ma faci fericită cum nu am fost niciodată, te iubesc bărbat minunat etc. Universul mi-a ascultat rugăciunile. Sa le mulțumești părinților din partea mea pentru ce om minunat au făcut, crescut si educat, altfel o fac personal cu prima ocazie” si altele. Nu era zi în care să nu mă maguleasca si sa ma alinte cu dragalasul meu sau iubire, iubitule. Se temea că dacă ne vom vedea nu va reuși să-si mai potolească dorul de mine, locuind cam la 200 km depărtare. Am stabilit o dată la începutul lui decembrie si ne-am văzut. De fapt a venit ea la mine, pentru ca nu sofez. In scris imi spunea ca ar fi vrut nu doar sa bem o cafea si sa ne plimbăm dar si sa avem parte de intimitate dacă vom simți sa facem asta, deși nici unul dintre noi nu facuse sex la prima întâlnire, ci mult mai tarziu. I-am explicat că vom face cum simțim, dar că există o problemă deoarece părinții mei vin să stea la mine pe timpul iernii. Acestea fiind spuse, ne-am intalnit, am băut o cafea, ne-am plimbat cam mult si ne-a apucat seara, ziua fiind scurta . Imi spune după lăsarea serii că îi este teamă să conducă noaptea si atunci i-am propus să rămână peste noapte la mine, cu tot cu părinți acasa. Va dati seama ce jenant a fost pentru mine să o aduc de la prima întâlnire acasa, cu părinții în camera de alături si mai ales sa o cunoască. Nu am facut asta niciodată de la prima întâlnire. În fine, a dat un telefon unei prietene sa ia băiatul de la after school si sa il duca la mama ei peste noapte, pt ca are un baiat de 7 ani destul de cuminte. (Nu a fost căsătorită niciodată, ca mine, tatăl copilului a părăsit-o la 3 luni pt ca nu si l-a dorit). Ajunși acasa am mâncat, i-a cunoscut pe ai mei, stânjenita si ea cumva, fiind o fire mai timidă, apoi un dus si in pat împreună la ora 21. Noi în sufragerie, părinții în dormitor, camerele fiind alăturare, despărțite de un zid . Ea îmbrăcată în niste pijamale noi ale maica-mii. Fara sutien si chiloți pe dedesubt , pentru ca asa obisnuieste sa doarma. Ne mai întrebam uneori în scris in ce dormim îmbrăcați, iar ea imi spunea ca in pantalon de pijama si maieu. Zic.. fain, dar nu prea ma incita, cel putin pana ne cunoaștem mai bine , sa te vad asa.. ca nu vreau sa fac sex cu alt bărbat, poate ceva mai feminin ar fi indicat, un furou, un chilot etc, eu fiind foarte vizual. Plus ca imi place sa descopăr. Macar pentru impresie , ca dupa ce consuma partida te poti îmbraca cum iti place. Cumva convenisem asupra acestui aspect, deși imi spunea ca poate fi si in costum de cosmonauta si sa ma incite prin saruturi etc. Ma rog, inchid această paranteza…. Revenind la mine acasă acum… Deci s-a aprins dorința în noi si am inceput sa ne sarutam, încercând cumva sa punem in practică ce stiam deja din scris, acel comportament sexual descris intre noi în serile fierbinți de cybersex. Cumva stiam dinainte cam ce ne place fără să punem multe întrebări live. Totul a decurs ok pana la un punct, cam 20 de minute, timp în care mai mult ne-am sarutat, mângâiat și i-am făcut sex oral. Problema a fost ca nu am reusit sa am erectie sau una foarte slabă de 50% care nu se menținea suficient cât să o pătrund. Începuse să geama destul de tare și o tot rugam sa o faca mai încet sau sa tina ceva în gură, sa nu o audă parintii. Am avut stresul asta cu părinții mereu în cap, sa nu ne audă, ca un fel de film ce se desfășura în paralel. Ea parea foarte deconectata de la tot din jur si dornică să o satisfac, ceea ce îmi doream firește, pentru ca ma simteam si ma simt atras de această femeie. După câteva încercări nereușite si din partea ei de a-mi trezi erectia, am renuntat, rămânând sa adormim îmbrățișati si incolaciti cu picioarele pe parcursul întregii nopți, cand eu pe ea, cand ea pe mine, strâns lipiți unul de celălat, în pielea goală. De dimineata a mai fost o scurtă încercare din partea ei, cand mi-a luat mâna sa-i cuprind sanii in acea îmbrățișare. Mentionez ca seara i-am făcut si masaj, unul destul de reusit si excitant pentru ea. A avut câteva orgasme pentru ca am stimulat-o oral, dar cand m-a rugat sa o pătrund ca sa ma simta pe deplin ,nu am putut face asta din cauza erectiei slabe. Dimineata în pat m-a întrebat de ce nu s-a trezit. I-am spus că nu mi s-a mai întâmplat și ca e posibil sa fie si din cauza faptului că m-am masturbat cam mult în ultimii ani, fiind singur de vreo 4 ani, deci obișnuința cu mana mea. Dar în același timp i-am răspuns că a fost si stresul cu părinții, si ca nu-mi pot explica nici mie ce s-a întâmplat. În fine, am mâncat de dimineta, am băut cafeaua si a plecat spre casă , mulțumindu-mi pentru primire. Pupicul si îmbrățișarea de la revedere în fata mașinii au fost ultimele gesturi. M-a anunțat că a ajuns acasă cu bine, peste vreo 3 ore. Am mai vorbit un pic, apoi s-a dus în treburile ei. Pana la ora 22 nu mi-a mai scris deloc, în condițiile in care nu se abținea sa imi trimita un pupic si o îmbrățișare indiferent cât ocupata ar fi fost. Asta mi-a dat de gandit, asa ca i-am trimis eu o îmbrățișare pe la 22 intreaband ce face. Mi-a spus ca e la o prietena si ca s-au reunit la o seara cu fetele, lucru pe care nu-l făcuse o lună și ceva cât am vorbit, din motive subiective… fiecare prietena e cu familia ei, copii etc. Toata noaptea nu am dormit. Dimineață ma salută si ii comunic motivul insomniei, rugand-o să-mi spună deschis, cum a facut-o mereu, ce fel ma percepe după întâlnirea live. Raspunsul ei a fost acesta: „M-am gandit… Si in continuare consider ca esti un barbat minunat… Imi place poezia cu tine. Dar am un mic „dar”… Si vreau sa fiu la fel de sincera cu tine cum am fost si pana acum. Cumva am avut alte asteptari avand in vedere serile fierbinti de aici cu descrierile ce au fost intre noi. Si imi pare rau ca nu s-a putut intampla nimic mai mult… Cu finalizare.” I-am spus că n-aș vrea să pierd această conexiune speciala si ca ar trebui să aibă putina răbdare, pentru ca doar asa si prin comunicare putem rezolva problema, dacă chiar ne dorim ceva de viitor. Replica ei a fost: „In scenariul negativ in care nu as avea rabdare, cu ce sentimente vei ramane in urma experientei cu mine? O sa te inchizi la loc in tine acum ca am intrebat?” I-am cam reproșat atunci de ce a luat deja în calcul partea goală a paharului în loc să gandeasca pozitiv, asa cum o știam – echilibrată. Am asigurat-o ca sa sunt capabil să o iubesc ca in serile noastre online, dar ca tine de rabdarea ei. Mi-a spus apoi: „Stiu…. Dar nu vreau nici sa te duc cu presul. Vreau sa fiu doar sincera si nici nu vreau sa suferi in vreun fel”. În fine, a trebuit să plece de acasă, ne-am îmbrățișat și pupat virtual, rămânând sa vorbim mai târziu. Am crezut ca putem repara asta… Abia seara imi scrie ca in timpul zilei a simțit sa scrie ceva , dar nu a avut timp sa trimită, si a preferat să îmi trimită acum, cand avem timp mai mult. Mi-a spus următoarele: „Imi doresc sa fiu sincera cu tine, asa cum am mai spus. M-am tot gandit la tine, la intalnirea noastra si la reactia pe care o am acum dupa ce ne-am cunoscut fizic; si din pacate am ajuns la concluzia ca am nevoie de multe alte lucruri pe langa poezia frumoasa dintre noi. Imi pare rau, dar nu vreau sa te incurc nici pe tine si nici pe mine. Ma gandesc ca, precum un bandaj mai bine smuls rapid decat putin cate putin, la fel ar trebui sa facem si noi. Cu siguranta fiecare va avea un grad de suferinta in urma acestei experiente, insa sunt de parere ca trebuie tratata fix ca o experienta frumoasa si sa ramanem cu tot ce e mai bun din ce a fost in toate conversatiile ce le-am purtat. Ramanem la stadiul de cunostinte daca vrei, daca nu… Iti respect decizia si intimitatea sentimentelor. Pentru tot… Pentru ca ai facut parte din viata mea chiar si o scurta perioada… Pentru primirea calduroasa in orasul si casa ta… Pentru ca existi… Si sper din suflet sa gasesti ceea ce este perfect pentru tine. M-am atasat de tine, dar nici nu vreau sa prelungesc vreo agonie. Daca vrei, pot fi si mai sincera… Si pot spune ca m-am gandit si la mine si la tine cand am luat decizia asta. Intr-adevar partea sexuala e destul de importanta pt mine… Si am ajuns asa departe cu scenariul din capul meu, incat m-am gandit ca nu vreau ca acest aspect sa duca la infidelitati… Nu concep infidelitatea si nu o accept” De atunci, de două săptămîni nu pot sa-mi scot din minte ca a renunțat pentru o erectie nereușită si pentru ca nu a dat o sansa relației, nu mie neaparat. Stiu cat de greu ne este amândurora să găsim pe cineva si cat a suferit si ea… O femeie atât de empatica , cum s-a autoproclamat si a și dovedit în scris … Păcat totusi. Si iar stiu cat își dorește o familie armonioasă, un cămin, sa fie fericită. Imi vine greu sa accept ca a renunțat la o conexiune atât de profundă. Oare cand întâlnești pe cineva pe care îl astepti o viață, te poticnesti în acea erectie? In loc sa încerci sa comunici la rece, peste cateva zile, sa încerci sa rezolvi.. nu e ceva ireversibil… nu de alta dar stiu cum sunt capabil să iubesc. Între timp ne-am mai întrebat despre sănătate de două ori, o dată ea, o dată eu. Dar pe scurt, fără să o lungim. Maxim 10 minute de dialog. Ma tot intreb cum sa o abordez, sau cum sa pun problema, știind totusi că e fire calma, deschisă si raspunde intotdeuna. Nu e deloc conflictuală, ci deschisă la dialog. Apoi ma întreb dacă e bine sa insist, de teama sa nu pierd si aceasta prietenie ce a rămas. Pe de altă parte nici nu vreau sa regret ceva, cum bine spunea si ea în trecut. Nu vreau sa regret o poveste ce ar putea fi frumoasă. Prefer să imi asum riscul decât să trăiesc cu regretul că nu am incercat… De-asta nici nu o inteleg si nu îi înțeleg decizia. Ce directie sa iau…sa ii scriu, sa nu ii scriu, sa astept…
Ah, si ultima dată când am întrebat-o cum este, am vorbit vreo 15 minute despre ce a mai făcut ea, iar la final i-am spus că am sperat la un dialog mai inchegat, dar pentru ca o doare capul, fiind si târziu, vor mai exista zile de la Dumnezeu…. Replica ei a venit asa: „Per ansamblu sunt bine, multumesc. Cat despre un dialog mai inchegat cum spui, nu vad exact sensul sincer… Nu vreau sa iti faci sperante false…. Sau nu stiu ce fel de dialog vrei sa avem… Nu stiu ce sa zic” Apoi ne-am spus noapte bună. Au trecut doua saptamani de atunci, timp în care nu m-a întrebat nimic. Doar i-am urât crăciun fericit si mi-a răspuns pe loc. O altă problemă este ca a uitat si lantisorul de la gât la mine pe mobilier.
ApreciazăApreciază