Vechea cetate de piatră Rabati, este atracția principală a orașului Akhaltsikhe si se află pe dealul mic, pe malul râului Potskhovi. Numele său provine din limba arabă care înseamnă „loc fortificat”. Această fortăreață a fost martora multor evenimente de-a lungul secolelor. Cetatea distrusă de mai multe ori, a fost adesea într-un asediu, în urma cărora a absorbit piese din diferite culturi și religii. În 2012 a avut loc o reconstrucție de amploare, după care fortăreața Rabati din Akhaltsikhe s-a transformat într-un oraș din interiorul orașului. A devenit nu numai un monument istoric, ci un adevărat centru cultural al orașului. În zidurile cetății se află o biserică, o moschee, o sinagogă, un mic parc, Muzeul de Istorie, diverse magazine, un hotel și chiar un birou de registru civil unde se oficiază căsătorii.
Istoria cetății Rabati se întoarce în secole și nimeni nu poate spune cu siguranță când a apărut prima fortificație. Se știe că în secolul al XII-lea familia prințului Djakeli a construit aici prima adevărată fortăreață și s-a transformat în reședința lor timp de 300 de ani. Ceea ce este interesant este că, atunci când au ridicat cetatea, aceasta a primit numele de „Akhaltsikhe”, care se traduce prin „fortăreață nouă”. Așadar, orașul care se întindea la zidurile sale și-a păstrat acest nume până în zilele noastre.
În 1578 Akhaltsikhe a fost ocupată de armata Imperiului Otoman. Aceștia au reconstruit și au fortificat cetatea, punându-i numele „Rabati”.
În anul 1828, în timpul războiului ruso-turc, forțele unite ale Imperiului rus și Georgiei au cucerit cetatea. Ulterior, Imperiul Otoman a făcut mai multe încercări de a o recuceri, dar toate au sfârșit fără succes.
După ce s-a stabilit pacea în zonă, cetatea Rabati și-a pierdut importanța strategică și a început să intre în ruine. În secolul XX zidurile fortificate ale acestui avanpost ajunseseră să fie doar o ruină. Din cauza relațiilor tensionate dintre URSS și Turcia, această regiune devenise închisă și nepopulară. Abia după căderea URSS, interesul față de Akhaltsikhe a crescut din nou. În 2011 a început restaurarea masivă a fortăreței Rabati, iar în august 2012 a fost deschisă si poate fi vizitată în forma în care am găsit-o si noi.
Acum este un adevărat complex cultural și istoric ce se întinde pe o suprafață de șapte
hectare. Teritoriul cetății este împărțit într-o parte modernă inferioară și una istorică superioară. Partea inferioară are magazine, cafenele, restaurant și un hotel în care ne-am petrecut si noi noaptea. Partea superioară cuprinde moscheea Akhmediye (secolul XVIII), o biserică ortodoxă (sec. XIX), palatul Djakeli și Muzeul de Istorie.
Conform surselor istorice, orașul Akhaltsikhe a fost fondat în secolul al IX-lea. Rabati este unul dintre districtele sale în care catolici, evrei, armeni, ortodocși, creștini și musulmani aveau propriile capele. Acest mic district din Akhaltsikhe arată lumii cum oamenii cu diferite religii pot trăi împreună pașnic și prietenos. Cum oamenii pot înțelege ca spiritualitatea este mai presus de religie. Chiar de suntem de religii diferite datorită locului în care ne-am născut sau a alegerii noastre, spirituali suntem cu toții, acesta fiind aspectul care ne unește.
Sinagoga a fost construită în 1863. Aici rugăciunile se țin rar, doar atunci când sinagoga este vizitată de turiștii evrei. Deoarece conform regulilor evreiești, cel puțin 10 bărbați trebuie să participe la rugăciuni și au rămas doar 5 familii de evrei în Akhaltsikhe.
Moscheea numită „Akhmedie” este construită în 1752 la ordinul lui Ahmad Pasha Jakeli, de către un arhitect georgian. Conform legendei, acesta a construit-o în stilul bisericii Aya Sophia și a primit o pedeapsă cu moartea din această cauză. Această legendă provine din arhitectura moscheii. Dacă Aya Sophia era o biserică înainte și a devenit o moschee, destinul „Akhmedie” a fost, dimpotrivă, o moschee la început și apoi au transformat-o în biserică.
Am avut parte de o dimineață însorită si deși inițial ne gândeam că jumătate de oră ne va fi suficient, am petrecut aproape 3 ore delectându-ne ochii si bucurându-ne sufletul cu minunatele locuri din cetate. Este încă o dovadă a felului în care georgienii știu să își pună în valoare cea ce au de arătat lumii.
Este ciudat să simți efectiv cum unele locuri te încarcă cu energia lor. Din fiecare turn aveai o altă perspectivă, un alt unghi de a privi si te încărca cu frumusețe. Ce minunat ar fi dacă am putea să ne conectăm la pietrele din zidurile unor astfel de locuri, câte ne-ar putea împărtăși…
Flash-uri din trecut îmi apăreau în minte, unele dintr-un trecut parcă înainte de mine, iar unele din viața asta când nu de mult mă plimbam călător pe pietrele unor alte castele la fel de încărcate de istorie. Locuri ce mi-au creat amintiri frumoase nu atât pentru ce am văzut cât pentru cum mă simțeam si ce am trăit. Frumusețea unui loc este dată în mare măsură de starea ta interioară din momentul respectiv. Îți mulțumesc… August.
Am părăsit cetatea cu chef de drum si kilometri, bănuind cumva ce aventură urma să ne aștepte. Bănuind si sperând în același timp. De ce?
Destinația: Batumi
Distanță: 150 km
Timp estimat pe navigație????? 5 ore!!!!!!
Vă Imaginați de ce…. Off road!!!!!!!!!!
Masina era un Nissan Patrol, asa că aveam cu ce ne juca si abia așteptam provocarea. De-altfel a si venit! Veți afla în episodul următor 🙂
Acum vă las să vă delectați cu frumusețile cetății:
Ionuț MIHALACHE
Jurnal de "călătorie" - destinația: întâlnirea cu sine, Eu și Tu (Noi) 