Ai mei aveau o vorbă: ”Când doi îți spun că ești beat, mergi și te culcă!”
Ce legătură are expresia cu filmul YESTERDAY? Azi l-am văzut pentru a treia oara în decurs de o lună. Neplanificat. Prima oară l-am văzut în avion și deși mi-a transmis un mesaj, am amânat să scriu despre el. A doua oară împreună cu vecinii mei, dar era cam târziu și sacrificasem și o sticlă de vin împreună cu vecinul meu Artur. Acum … l-am văzut pentru a treia oară, iar cu vecinii mei pentru că iubita vecinului meu de la parter, Miguel, nu îl văzuse și după un joc reușit de DIXIT am hotărât să îi facem acest cadou.
Nu îmi amintesc care e ultimul film pe care să îl fi văzut de trei ori. Așa că în cele din urmă am înțeles că trebuie să scriu despre el. Aceasta este legătura cu zicala.
YESTERDAY, o idee genială… Cum ar fi să te trezești într-o zi într-o lume în care ești singurul care își mai amintește că a existat odată The Beatles? Asta i se întâmplă personajului principal.
YETERDAY, este un film comedie romantică din 2019, regizat de Danny Boyle și scris de Richard Curtis, bazat pe o poveste de Jack și Curtis Barth. Personajul principal este Jack Malik, care, după un accident de bicicletă produs în timpul unei pene globale de curent electric, ajunge să fie singura persoană care își amintește de The Beatles și devine celebru după ce a luat credit pentru melodiile lor.
Ce m-a învățat pe mine YESTERDAY?
Că iubirea, dacă alegi să îi urmezi chemarea, îți poate fi ”stea polară” atunci când simți că ai rătăcit calea și ești asemeni unui vapor ce nu ajunge niciodată la mal.
Că viața poate fi simplă dacă urmezi trei principii:
- Spune-i celui/celei pe care îl/o iubești: TE IUBESC!
- Spune de cât ori poți lumii adevărul. Și străduiești-te să poți de fiecare dată!
- Dacă viața te-a adus și în situații neplăcute, ar trebui să fi devenit suficient de sensibil încât să nu pui la rândul tău pe alții în situații similare!
Povestea din YESTERDAY mi-a amintit și de „Mitul lui Gyges”, al lui Platon, care spune cam așa:
„… se povestea, astfel, că omul acela (Gyges) era păstor în slujba regelui de atunci al Lydiei. Întâmplându-se să vină o ploaie mare și un cutremur, pământul s-a crăpat și s-a căscat o prăpastie sub locul unde el se afla. Văzând aceasta şi mirându-se, păstorul a coborât şi a văzut multe lucruri de basm, printre care şi un cal de aramă, gol pe dinăuntru, cu mici porţi. Vârându-şi capul pe acolo a văzut înăuntru un mort, de statură mai mare decât părea firesc pentru un om. Păstorul nu luă nimic altceva decât un inel de aur pe care mortul, altfel gol, îl avea la mână, şi ieşi. La adunarea obişnuită a păstorilor, când i se trimiteau lunar regelui produsele păstoritului, veni şi păstorul având inelul. Aşezându-se laolaltă cu ceilalţi, i s-a întâmplat să răsucească piatra inelului către sine, spre interiorul mâinii şi, făcând aceasta, deveni nevăzut pentru cei de faţă, care vorbeau despre el ca despre unul plecat. El se miră şi, atingând uşor inelul, răsuci piatra în afară, redevenind vizibil. Gândindu-se să probeze dacă inelul avea într-adevăr această putere, i se întâmplă astfel: când întorcea piatra înăuntru, devenea nevăzut, când o întorcea în afară – vizibil. Băgând de seamă aceasta, orândui să fie printre solii trimişi la rege şi, ajungând acolo, îl înşelă cu regina. Apoi, împreună cu ea, îi pregăti regelui uciderea şi îi luă astfel domnia.
Aşadar, dacă ar exista două astfel de inele şi dacă pe primul l-ar avea omul drept şi pe celălalt omul nedrept, se poate crede că nimeni nu s-ar dovedi în asemenea măsură stană de piatră, încât să se ţină de calea dreptăţii şi să aibă tăria de a se înfrâna de la bunul altuia fără să se atingă de el, atunci când îi este îngăduit şi să ia din piaţă, nevăzut, orice ar voi, sau, intrând în case, să se împreuneze cu orice femeie ar vrea, să ucidă sau să elibereze din lanţuri pe oricine ar dori, putând face şi alte asemenea lucruri, precum un zeu printre oameni. Însă, făcând aşa ceva, prin nimic nu s-ar deosebi omul drept de celălalt, ci amândoi s-ar îndrepta spre aceleaşi fapte. Aşa fiind, aceasta este o bună dovadă că nimeni nu este drept de bunăvoie, ci doar silnic. Astfel, neexistând un bine propriu al (dreptăţii), oricând şi oriunde omul se gândeşte că e în stare să săvârşească nedreptăţi, le face. Căci toată lumea crede în sinea ei că e mult mai profitabilă nedreptatea decât dreptatea.” (Platon, „Mitul lui Gyges”, în Cartea a II-a din dialogul Republica).
Asemeni lui Gyges, Jack din YESTERDAY cade mai întâi pradă dorinței de a își satisface propriile ambiții, interese și dorința de faimă. În dialoguri, Glaucon ajunge la concluzia că motivația comportamentului moral este frica de sancțiune. Chiar și azi unii consideră că imoralitatea generează prosperitate, putere şi faimă, în timp ce viaţa trăită în acord cu virtutea duce, mai degrabă, la sărăcie, slăbiciune proprie şi abuz din partea celorlalți. Chiar Napoleon afirma la un moment dat: ”Ești sărac? Aaa… Atunci înseamnă că ești cinstit!” Din fericire, Platon ajunge în finalul dialogurilor cu Glaucon să echilibreze balanța cocluzionând că, deşi seducătoare, conduita imorală, nedreaptă, este în măsură să ne corupă ireversibil sufletul, ducându-ne la izolare şi disperare. O viață de succes nu înseamnă neapărat o viață fericită, ci de fapt poți considera că ai avut succes în viață dacă ai fost fericit și ai contribuit la fericirea celor din jurul tău. Bogăția materială nu exclude bogăția sufletească și nici invers. Doar că prima în absența celei de-a doua ne lipsește în final de adevărata fericire. Avem nenumărate exemple în jur. Lucrurile sunt bune pentru că îți aduc bucurii, fericirea însă vine din interior, din trăiri, din momente, din felul în care te simți, din felul în care te vezi în ochii celui căruia alegi să îi dai timp din viața ta.
Așa că și Jack ajunge să echilibreze balanța.
Cum? Vă las pe voi să descoperiți vizionând filmul. 🙂
Orice om, oricât de rău ar fi, poate fi cel puțin pentru o zi, BUN! Ca și în film, cel puțin o persoană va crede mereu în tine chiar și atunci când ai impresia că nimeni nu o mai face!
Ionuț MIHALACHE