Georgia – Batumi (I) – Lâna de aur – când inima învinge mintea!

Ajunși în Batumi am decis să ieșim la o plimbare de seară pe faleză pentru a ne face poftă de mâncare, nu că nu am fi avut deja.

Batumi, e plin de contraste, vezi zgârie nori și clădiri cu o arhitectură interesantă, lângă blocuri ce arată că nu toți o duc la fel de bine aici. Pe de o parte parcă îți dă impresia de oraș vechi și sărac ce este ușor ușor acaparat, înghițit de nou. Întrebarea e, dacă toți oamenii cresc odată cu orașul sau sunt îndepărtați din el? Se construiește foarte mult în Batumi, iar volumul turismului de acum nu prea o justifică. Așa că am rămas cu o dilemă: ori construiesc așa din grandomanie și hei rupism, ori unii știu ceva mai mult decât noi.

Această prezentare necesită JavaScript.

Apropiindu-mă de plajă, de mare… m-a încercat un sentiment ciudat știind că de partea cealaltă … este țara mea. Părea atât de aproape și în același timp atât… atât de departe. Am simțit atunci același lucru pe care vi l-am povestit în trecut despre orașul meu… poate că viața m-a scos din România…dar România din mine niciodată. Mă simt cetățean al planetei… și mă adaptez ușor oriunde aș fi… acasă este locul unde sufletul tău se simte așa…. dar mereu, pământul unde m-am născut mă va încărca cu o energie specială.

 

Și dacă tot veni vorba de Mare… Se spune că a fost odată ca niciodată un împărat care locuia peste șapte mări și șapte țări. Într-o bună zi, a ieșit împăratul în balconul palatului său, a privit în zare și… cu o voce gravă, a spus:

– Bă…. da` departe mai stau!!!

Undeva în zare se vedeau nori negri de furtună și mi-am imaginat ce sinistru trebuie să fie să te găsești în mijlocul mării pe furtună. Norii parcă ne urmăreau în timp ce ne plimbam de-a lungul falezei. Am ajuns în port și Răzvan mi-a spus că mai e un obiectiv pe care e musai să-l vedem în seara asta. Era vorba de o fântână arteziană care seara era sincronizată pe muzică. Am ajuns la fântână, ce e drept este un must to see în Batumi. Dar…

 

surpriză, norii chiar ne urmăreau așa că s-a stârnit o furtună în toată puterea cuvântului, cu tot pachetul: Torențială, vijelie, fulgere, trăsnete…gheață!!!! Ne-am adăpostit sub umbrela unei tonete și continuam să ne ”bucurăm” de muzica fântânii. Acuma…. ori pe lângă boxe aveau și microfoane… ori doar noi aveam microfoane de la ”ascultătorii” noștri, pentru că a fost suficient doar o remarcă a lui Răzvan: Afară plouă cu găleata iar ei lasă fântâna să funcționeze! Ca prin minune, fântâna s-a oprit nici un minut mai târziu.

Am stat acolo aproape două ore…. timp în care …. am avut timp să vorbim de și despre toate… De la Platon și al său mit al peșterii, până la: Ție ți-a intrat apă și la călcâie sau doar la degete?

Într-un final…după multe vizualizări și încercări de a alunga norii după modelul lui George Clooney în The Man who Stared at Goats, a stat și ploaia noastră și am pornit înfometați în căutarea unui restaurant.

Trebuie să vă mai previn despre un aspect… în Georgia, trebuie să fii foarte specific atunci când comanzi la restaurant. Specific la ordinea în care să îți aducă mâncarea. Altfel, riști să primești pâine cu desert, felul doi și la urmă ciorba cu salată. Încă nu am reușit să deslușesc ordinea și logica. Dar de altfel, mâncarea este foarte gustoasă  iar vinul, curcubeu pe cerul gurii.

Dimineața, ne-a primit cu soare și cer senin. Am fost surprins să văd în una din piețe statuia unei prințese ce ține o lână de aur în mână. E Medeea… Ce leagă Georgia de România de azi? Legenda Argonauților.

E o poveste veche, veche de tot. Pe vremea lui Homer (secolul VIII î.Hr.), o știa toată lumea. Este  vorba despre un berbec, numit Chrysomallos, cu lâna din aur curat.

Evident, Chrysomallos era un berbec fermecat: fusese trimis sa-i salveze pe Phrixus si Helle, copiii regelui Athamas și ai zeiței norilor, Nephele, ale căror vieți erau amenințate de uneltirile mamei lor vitrege. Berbecul ii ia pe cei doi tineri și îi poarta în zbor spre Colchida; fata, Helle, cade, din nefericire, pe când cei trei zburau deasupra mării, și se îneacă, în urma ei rămânând doar amintirea, păstrata în numele Strâmtorii Hellespont (astăzi Dardanele). Băiatul, Phrixus, ajunge cu bine în Colchida (în Batumi de azi) și, drept mulțumire, dăruiește berbecul fermecat regelui acestei țări.

Conform legendei, argonauții au fost primii navigatori ce au vâslit spre apele pontice. Fantastica lor ambarcațiune, Argo, condusă de temerarul Iason, a pornit în căutarea lânii de aur, la poalele Caucazului. Vâslește de-a lungul coastei Asiei Mici, în patria colchilor; istețul Iason reușește să câștige grațiile frumoasei Medeea, fecioara neîntrecută în tainele magiei, fiica lui Aieles, regele cel viclean şi neînduplecat, care îl ajută cu vrăji să treacă de capcanele care îl despărţeau de lâna de aur.    Însoţit de Medeea, zoreşte să ajungă, urmând ţărmul Scyţiei, pe la gurile Dunării, în îndepărtata sa Tesalie, urmărit de mânia lui Aieles şi a fiului său Absyrtos. Regele colchid, cu puteri întreite de dorinţa răzbunării, este mai iute şi, în dreptul locului unde mai târziu va fi întemeiată cetatea Tomis, îi ajunge pe fugari. În lupta care se încinge, Absyrtos este răpus de Iason. Medeea taie în bucăţi trupul neînsufleţit al fratelui său şi îl aruncă în mare. Sfâşiat de durere, regele opreşte urmărirea pentru a aduna, bucată cu bucată, trupul fiului său, astfel că Iason, însoţit de Medeea şi cei 50 de argonauţi, ajung în patrie cu lâna de aur.

Fără să am în intenție să scad din frumusețea legendei, se pare că există un sâmbure de adevăr. Lâna de Aur a fost chiar o blană de oaie, una folosită pentru colectarea aurului. Blana de oaie, uneori întinsa pe un cadru de lemn, era așezată în râu; nisipul aurifer se depunea pe ea și, cu timpul, lâna se încărca de aur. Blana era apoi uscată și scuturată sau pieptănată cu grijă, după care „concentratul“ de aur și nisip era spălat, pentru separarea metalului prețios. Metoda era încă practicata în Georgia anilor 1940.

Dacă e să privim mai departe… unii au interpretat că întâlnirea lui Iason cu Medeea semnifica regăsirea sufletului sau nemuritor care, sub vraja iubirii, i-a protejat trupul și l-a înzestrat cu putere divina. Lâna de aur simbolizează conștiința iluminată după ce creierul reptilian (dragonul) a fost adormit.

Vă las deocamdată cu Iason și vă aștept în capitolul următor să aflați împreună cu mine cum se poate ca 1 + 1= 1!

Noapte liniștită!

Ionuț MIHALACHE