Vindecarea!

E ușor să spui “Stați în casă!”… E ușor să spui, dacă nu pot să mă duc afară atunci mă duc spre interior și mă uit spre mine, mă regăsesc. Dar nu pentru toți este și va fi la fel de ușor. Atunci când lucrai cu ziua sau când firma la care lucrai s-a închis și mai ai pe lângă tine două sau trei guri de hrănit și ți se cere să stai în casă, nu mai este la fel de ușor de făcut introspecție, meditație sau regăsirea sinelui. Pentru unii va fi greu, pentru alții și mai greu. Ce cred eu că trebuie să învățăm din asta? Că lumea așa cum era până acum, nu mai poate să funcționeze. Lumea bazată pe competiție și consum nu mai poate funcționa. Este vremea ca locul competiției să fie luat de cooperare. Consumul inutil să fie înlocuit de cumpătare.

Dacă ne uităm afară, planeta continuă să își urmeze cursul ei. Mă uitam azi pe ferastră  și am văzut o veveriță trecând dintr-un copac în altul. Animăluțele își văd de viața lor și nici nu știu de coronavirus. Doar nouă oamenilor ni s-a dat pauză… De ce doar nouă? Pentru că era nevoie să luăm o pauza din fuga continuă după putere sau bani, fie că doream să obținem putere prin bani fie că bani prin putere. Fugă după putere ce se manifestă și în cuplurile noastre din dorința de a-l controla pe celălalt. Să schimbăm stilul “mie ce-mi iese la faza asta?” cu a mai face lucruri și doar din prietenie. Să schimbăm controlul și lupta pentru putere în cuplu, cu iubirea autentică și împărțirea puterii. Dacă suntem pentru o clipă atenți, vom vedea câte lucruri ne sunt oglindite acum. Câte aspecte ale noastre ca civilizație, ca specie ne sunt oglindite, câte frici ne sunt scoase la suprafață. Goana inițială după hârtie igienică, pe cuvânt dacă am înțeles-o. Lipsa hârtiei igienice cred că va fi ultima mea problemă pentru care să îmi fac griji. Dacă rămân fără… la urma urmei mă pot spăla. Dar a fost suficient ca doi trei oameni să fie văzuți cu 2 sau 3 baxuri de hârtie în cos, pentru ca toată lumea,  în mai toată Europa să se năpustească pe hârtia igienică.

Era cred nevoie de o pauză. Planeta respiră, noi vedem că se poate și altfel, că se poate și mai în liniște. Vedem acum că în viață nu e totul doar despre a face ci și despre a trăi, despre a te bucura și aprecia o îmbrățișare, că important e timpul petrecut împreună, că lucrurile sunt doar lucruri și trebuie să le dăm importanta cuvenită. Să nu le punem mai presus de oameni și de ce ne pot oferi sufletește cei de lângă noi.

A apărut această pariculă atât de mică încât nu o putem vedea și care ne-a dat peste cap rutina noastră cea de toate zilele. Că nu o vedem ne face să ne fie și mai frică de ea… A apărut și ne pune față în față cu noi să ne vedem ca într-o oglindă. Fatalitate si posibilitatea de a ne îmbolnăvi și a muri din asta sau din orice altă cauză în orice clipă, exista  și înainte. Acum este mai vizibilă, e în fața noastră și asta ne sperie.

Îmi povestea azi cineva că, “stau la 800 de metri de fratele meu și nu mă pot vedea cu el…. Nu mă pot împăca cu asta! Ce e ciudat, e că s-a mai întâmplat să nu mă văd cu el câte  o lună, dar nu mă deranja cu nimic. Acum, pentru că nu pot pentru că nu am voie… parcă e altfel.“ Omenirea se află într-o stare de jelire. Jelim după viața pe care eram obișnuiți să o ducem. Ne e dor de vremea în care dacă strănutam în public auzeam “Noroc!” sau “Sănătate!” Acum dacă strănuți auzi, “Tuți g…a m….i!”

Nu este ușor… mulți vor “pleca”! Poate prieteni, poate rude, poate chiar dintre noi. Dacă înțelegem că ceea ce numim noi moarte este doar o trecere, ne va fi mai ușor să acceptăm aceste “plecări”. Omenirea avea nevoie să facă această transformare. Se putea și altfel, am fi putut face asta de bunăvoie mai demult. Natura însă își are căile ei de a regla lucrurile pentru ca ele să se îndrepte în direcția optimă. Ne-a dat acest virus. Nici măcar nu mai contează dacă a fost scăpat dintr-un laborator cu intenție sau fără intenție, sau dacă a apărut pe cale naturală. A apărut acum pentru că acum era nevoie ca noi să facem ceava. Să înțelegem că nu suntem singuri aici și deținători drept ai acestui pământ, ci suntem parte a ceva mult mai complex, numit VIAȚĂ. Trebuie să înțelegem că toate acțiunile noastre trebuie să fie în armonie cu tot ce este în jurul nostru. Trebuie să înțelegem că am evoluat tehnologic doar pentru a avea mai mult timp pentr ceea ce este mai important în realitate: Să evoluăm spiritual, să oferim și primim iubire.

Am auzit multă lume spunând că abia așteaptă să se întoarcă la normal. Ce simt eu cu toată ființa mea e că…. “normalul” la care ne vom întoarce mai devreme sau mai târziu, nu va fi deloc “normalul” de care eram noi obișnuiți. Lumea nu are cum să mai rămână la fel după toate astea. Cu siguranță vom trece de această etapă. Însă cum vom ieși din ea și cine vom fi, depinde doar de noi. Eu cred că vom folosi această șansă pentru a deveni mai buni. Am văzut asta deja în jurul meu, chiar foarte aproape de mine. Eu cred că în lume există deja acea masă critică de oameni care vor face ca procesul de evoluție și nu involuției, să fie ireversibil. De aceea am fost aleși noi, generația noastră să trecem prin asta. Eu cred că acum este momentul să criticăm mai puțin și în schimb să facem mai mult. Fiecare să facă ceva pentru ca noi să trecem de această încercare. Fiecare să ajute cu ce poate și să facă ceva și pentru cei din jurul său, nu doar pentru sine.  Dacă tot ce poți e să stai în casă pentru a limita răspândirea, atunci stai în casă. Dacă te pricepi la vorbe, spune o vorba bună cuiva care are nevoie. Dacă ai o comunicare bună cu Dumnezeu, roagă-te pentru toți. Fă o meditație, asta va ajuta la ridicarea vibrației și ieșirea din frică. Orice faptă făcută din iubire și nu doar pentru noi ci și pentru cei din jur, contează.

Voi încheia cu o poezie pe care am văzut-o des postată în ultima perioadă. Eu am primit-o însă pe la începutul acestei situații de la un bun prieten, tot un Ionuț. Este scrisă de către Kathleen O´Meara (1839-1888), sub pseudonimul Grace Ramsay. Kathleen O´Meara a fost o scriitoare și biografă irlandez-franceză de religie catolică. Acest poem a apărut în cel de-al doilea roman al său, Povestea lui Iza despre lupta consecutivă a patrioților polonezi împotriva ocupației rusești, austriece și germane. Cartea compară situația polono-rusă cu situația irlandez-britanică și elogiază revolta unei națiuni mici, împotriva unui mare vecin. Versurile însă se potrivesc într-un mod incredibil situației de acum.

VINDECAREA
Și oamenii au rămas acasă
și au citit cărți și au ascultat,
Si s-au odihnit și au făcut exerciții
și au făcut artă și s-au jucat
și au învățat noi moduri de a fi
și s-au oprit
și au ascultat mai atent
cineva medita
cineva se ruga
cineva dansa
cineva și-a întâlnit umbra
iar oamenii au început să gândească altfel
Si oamenii s-au vindecat.

Și în lipsa oamenilor care trăiau
în mod stupid,
periculos,
fără sens și fără inimă,
Pământul începu să se vindece
iar când pericolul se sfarsi,
iar oamenii se regăsiră,
se ntristara pentru morți
și au facut noi alegeri
și au visat la noi orizonturi
și au creat noi moduri de a trăi
și au vindecat complet pământul
la fel cum ei fusesera vindecați.

Vă doresc o noapte și o viață binecuvântată, sănătate vouă și celor dragi! Și nu uitați, orice gest mic, contează. E timpul să fim uniți!

Cu drag,

al vostru Ionuț Mihalache