Inelul, simbol al posesiunii sau al iubirii?

De curând am ascultat un discurs al comisarului european pe migrație și securitate. Nu vă fie frică, nu am să vă consum timpul nici cu partea lui tehnică nici cu cea politică. Am să extrag din context ceva ce dumneaei a spus cu privire la inelul de logodnă. L-a privit și a spus despre acel inel:  “poate că unii atunci când îl văd, observă doar o bijuterie de aur cu diamante care valorează o sumă importantă de bani.  Pentru mine însă, e semnul că cineva mă iubește și că m-a ales pe mine”.

Mereu am spus că mi-aș dori să mă căsătoresc doar o dată, că atunci când o voi face nu va fi pentru a forma “celula de bază a societății”, ci pentru a forma acel cuplu care te ajută să devii cine ai fost menit să devii, pentru a te ajuta să îți împlinești viziunea de la naștere.  A venit o vreme în care am început să mă îndoiesc de acel “forever and a day”. Mă gândeam că de vreme ce ne transformăm zi de zi, de vreme ce devenim alții, poate veni un moment în care persoana alături de care ai ales să pornești la drum nu mai are cum să călătorească alături de tine. Asta pentru că persoanele care am devenit nu mai împărtășesc acelasi vise, nu mai au aceeași viziune despre viață, nu mai rezonează la nivel energetic sau fiecare și-a împlinit misiunea pe care a avut-o în această relație. Dacă amândoi ajung la această cocncluzie, atunci separarea e mai ușor de gestionat de către ambii. Dacă doar unul va simți asta, atunci va fi destul de greu pentru amândoi. Am detaliat acest aspect în articolul meu “A trece printr-o despărțire nu e o simplă plimbare în parc!” 

M-am gândit atunci că poate că nu este realist să speri la o relație sau să aștepți de la ea să fie pentru totdeauna…. Dar, dacă ai făcut totuși un pact cu sufletul tău pereche să te reîntâlnești? Dacă teoria profesorului Aleman din Adam si Eva a lui Rebreanu este adevărată? Mintea poate analiza, poate pune întrebări și poate căuta răspunsuri logice. Dar inima, știe! Atunci când mă duc și îmi pun această întrebare din inimă… atunci răspunsul meu devine limpede si clar.

Nu există relații eșuate! În fiecare relație a existat măcar un moment în care te-ai simțit extraordinar și potențat. Să înțelegem că există persoane care sunt menite să apară în viața ta doar pentru o perioadă. Există relații care nu sunt menite să fie pentru totdeauna. Rolul lor este să te ajute să îți vindeci anumite traume, să te ajute să crești, să te pregătească pentru ce va veni. Oamenii respectivi sunt suflete aflate de asemenea în călătorie. Cu unii dintre ei ai făcut un pact înainte de a te naște chiar, pentru ca voi să vă oferiți la un anumit moment o aumită situație de viață. Toate evenimentele își au rostul lor în a te ajuta să te pregătești pentru acel suflet alături de care ai decis să împlinești viziunea de la naștere.

Eu cred că în viața fiecăruia apare la un moment dat acel om de lângă care simți efectivblog 14.08(1) că nu ai vrea să pleci niciodată. Cum îl recunoști? Este acel om care are ceva care rezonează cu ceva din tine. Acel om care, după ce îi dai deoparte toate “învelișurile” rămâne cu ceva ce te-ar face să nu vrei să pleci. Toate lucrurile fizice sunt efemere, azi le poți avea, mâine se poate întâmpla ceva și nu le mai ai. Banii, funcția, mașina, frumusețea fizică, pot fi pierdute într-o clipă. Dacă poți privi dincolo de astea și omul respectiv încă are ceva ce te atrage la el, atunci fă tot ce ține de tine să afli de ce ai ajuns în preajma lui și de ce a ajuns în preajma ta. Este foarte posibil ca acea persoană să fie acel acasă al tău din punct de vedere al cuplului.

Poate că idealizez… dar nu pot altfel. Aș face un compromis față de mine dacă aș renunța. Este darul pe care vreau să îl fac eu, să arăt că se poate și că nu este doar un ideal utopic.

Inelul de logodnă, am vrut să îl ofer deja în trecut. Mi s-a spus și DA, mi s-a spus și  NU sau mai bine spus “nu în circumstanțele astea” sau deși am vrut să îl ofer, situația s-a schimbat în așa fel încât nu am mai apucat. Dar cu toate astea, încă îmi doresc să îl ofer. Și știu acum că atunci când se va întâmpla va fi pentru acel cuplu. De aceea, al tău va fi de aur și cu rubin, diamant sau orice îți vei dori tu. Dar al meu … al meu îl voi tatua. Da, mi-aș dori ca tu să porți într-o bună zi acest inel. Și asta indiferent de oficializarea unei relații la primărie sau biserică. Nu actul ține o relație și cu siguranță nu asta o va face să funcționeze. Am înțeles însă că pentru mine, acest inel nu reprezintă nicidecum o bijuterie și în nici un caz un simbol al posesiunii, al marcării teritoriului sau “nu vă atingeți”.  Îmi doresc ca eu să îți fac în dar într-o bună zi acest inel, pentru ca atâta timp cât îl vei purta, atunci când îți este greu să îl privești și el să îți spună că există cel puțin un om care te iubește, care are încredere în tine, care te-a ales pe tine din 1.000.000….. de oameni și continuă să o facă zi de zi. O face pentru cine ești și pentru darul pe care l-ai adus tu în viața sa. Pentru că într-o lume plină de măști, e un privilegiu să întâlnești un suflet.

3A41DE12-C97F-479B-ABC2-96F3CB4F0C21

De aceea, voi care sunteți deja căsătoriți, atunci când dați de greu, amintiți-vă de ce v-ați ales unul pe altul și de ce v-ați oferit inele. Dacă nu mai există, poate că e timpul ca fiecare să meargă mai departe și să vă ajutați din postura de prieteni. Dar dacă încă mai puteți vedea acel lucru, “așezati-l” între voi să vă reunească.

Cu drag, al vostru

Ionuț MIHALACHE

Un gând despre „Inelul, simbol al posesiunii sau al iubirii?

  1. Gânduri frumoase care își așteaptă împlinirea!
    Societatea a tot decăzut, a slăbit încredea și morala creștină. Cineva a spus că e nevoie de respect, toleranță, prietenie și iubire (ca să ne limităm la patru), în relații. Bine și sinceritare și seriozitate, cuvânt. Astăzi nu mai e acel sentiment de rușine necesar, de bun simț. Având însă toate acestea, în societate, sau cel puțin în ecuația vieții noastre, găsindu-ți perechea pe care ți-a hărăzit-o Dumnezeu, introducându-l și pe El în familie și viață, cred că vei avea toate șansele să ai o viață fericită cu viitoarea soție, până la adânci bătrânețe.
    Nu te alimenta cu ceea ce se vede în lumea decăzută (care nu prețuiește ceea ce am spus deja) și ia act că sunt și multe familii fericite în care soții se iubesc și se respectă și nu se gândesc deloc că ar fi putut fi mai bine singuri sau cu alte personaje lângă ei.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s